- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Inflaţia, inamicul nr. 1 al românilor. Rata anulată a urcat la aproape 10% în august şi ar putea ajunge la 12% în septembrie

15 Sep, 22:59 • Cornel Ghimeșan
Inflația continuă să pună presiune pe bugetele românilor, după ce rata anuală a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,8% în iulie, arată datele Institutului Național de Statistică. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la mărfurile nealimentare (+10,48%), urmate de servicii (+9,85%) și alimente (+8,92%).
Inflaţia, inamicul nr. 1 al românilor. Rata anulată a urcat la aproape 10% în august şi ar putea ajunge la 12% în septembrie

Inflația ar putea trece de pragul de 10% în septembrie, cu riscul de a ajunge chiar spre 12% dacă piața gazelor va fi liberalizată, este de părere economistul Adrian Negrescu. „Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu, să admire produsele, să nu și le permită”, a declarat acesta la Digi24, comentând ultimele date oficiale care arată o rată anuală a inflației de aproape 10% în august 2025.

Inflaţia, analizată de un specialist

Potrivit lui Adrian Negrescu, creșterea abruptă a prețului energiei electrice, de peste 60% față de anul trecut, a destabilizat întreaga politică de prețuri din economie. La aceasta se adaugă și majorarea TVA de la 1 august 2025: cota standard a urcat de la 19% la 21%, iar cea redusă de la 9% la 11%. Numai energia electrică s-a scumpit cu 65,7% într-un an și cu 2,6% față de luna iulie.

„Principalul motiv este legat de scumpirea energiei electrice, nu neapărat de creșterea TVA. Creșterea prețurilor la energie cu peste 60% a spulberat tot ceea ce înseamnă pricing, politica de prețuri în România, din punctul meu de vedere”, a declarat economistul.

Citeşte şi: Ministerul Finanțelor atrage 1,077 miliarde lei prin două emisiuni de obligațiuni de stat

Acesta estimează că în septembrie inflația va depăși pragul de 10% și ar putea ajunge chiar spre 12% dacă va fi liberalizată piața gazelor, așa cum solicită Comisia Europeană.

„Legat de ce ne așteaptă… noi vedem acum o fotografie de moment. E probabil ca, în septembrie, să trecem de 10% cu inflația, iar dacă, doamne ferește, ne vom trezi și cu o liberalizare a pieței de gaze, așa cum ne cere Comisia Europeană, lucrurile vor arăta foarte, foarte urât, mai ales în perspectiva sezonului de iarnă”, a avertizat Adrian Negrescu.

Citește și: Alexandru Nazare anunţă o nouă platformă bugetară. România şi Banca Mondială lucrează la strategia pentru 2026

Totuși, economistul a atras atenția și asupra efectului de „elastic” al prețurilor: „„Dacă le tragi prea mult, se rup. Adică rămâi cu marfa nevândută”. Din acest motiv, nu se așteaptă la scumpiri spectaculoase în următoarele luni, ci la creșteri temperate, care să mențină vânzările și puterea de cumpărare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult