Știri interne

Investiții de aproximativ 10 miliarde de lei pentru spitalele României prin PNRR. Alexandru Rafila a anunțat lista completă a proiectelor

11 Jan, 16:50 • Cornel Ghimeșan
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat lista completă a spitalelor și a secțiilor care vor primi finanțare prin PNRR pentru modernizare sau construcție. Valoarea totală a investițiilor se va ridica la peste 10 miliarde de lei.
Investiții de aproximativ 10 miliarde de lei pentru spitalele României prin PNRR. Alexandru Rafila a anunțat lista completă a proiectelor

Lista de proiecte din domeniul medical care vor primi finanțare a fost finalizată în timp record! Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat care din cele 42 de spitale propuse inițial au fost selectate. Dintre acestea, 27 au fost declarate câștigătoare și vor primi finanțare prin PNRR.

Finanțarea este și ea una record, ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de euro nerambursabili. Astfel, ministrul Rafila a reușit într-un an de mandat să aducă în țară două miliarde de euro, banii fiind alocați pentru construcția a 27 de spitale din țară.

Citește și: 67 de spitale din subordinea Ministerului Sănătății intră în reabilitare! Rafila: „Au făcut mult mai mult autorităţile locale decât a făcut Ministerul Sănătăţii în ultimii 30 de ani”

Ministerul Sănătății a reușit să finalizeze, cu 2 luni înainte de termenul limită impus de Comisia Europeană, evaluarea și publicarea listei de obiective de investiții care vor beneficia de finanțare europeană nerambursabilă.

Spre evaluare au fost depuse în total 46 de cereri, dintre care doar 42 au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022 și au intrat în etapa de analiză în vederea acordării punctajului conform metodologiei. Următoarea etapă a presupus un alt triaj, care aplica criteriile de ierarhizare aprobate prin HG, astfel că pe lista finală au rămas 27 de obiective de investiții care vor fi finanțate prin PNRR.

Au fost făcute demesuri din partea Ministerului pentru a fi majorate cu un procent de 30% fondurile care fuseseră inițial alocate, astfel încât un număr cât mai mare de spitale să poată beneficia de finanțare. În final, s-a concluzionat că cele 27 de unități spitalicești au nevoie de un buget de 10 miliarde de lei (2 miliarde de euro).

Lista cu spitalele care vor fi construite prin PNRR
Lista cu spitalele care vor fi construite prin PNRR

Echipa ministrului, coordonată de Dr. Rogobete Alexandru, a hotărât că specializările pe care trebuie pus accent pentru modernizare sunt: cardiologia, oncologia, transplantul, pediatria, neurochirurgia și politrauma. Astfel secțiile construite vor fi dedicate în principal acestor specializări, iar clădirile vor fi sustenabile din punct de vedere energetic, iar asistența medicală va fi și ea digitalizată.

Care sunt cele 27 de spitale care vor fi construite prin PNRR

Banii vor fi folosiți pentru construirea și dotarea spitalelor. Specializările pe care echipa ministrului, coordonată de Dr. Rogobete Alexandru, a pus accent sunt cardiologia, oncologia, transplantul, pediatria, neurochirurgia și politrauma. Clădirile viitoarelor spitale vor fi sustenabile energetic, iar asistența medicală va fi și ea digitalizată.

Faptul că ministerul a reușit să accelereze aceste demers se datorează punerii la punct a unei metodologii simple și nebirocratice pentru atragerea banilor europeni. Aceasta a fost testată cu succes, la finalul lunii decembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, care a reușit într-un timp record, de doar câteva zile, sa aibă proiecte de 8,6 milioane de euro depuse și aprobate, pentru atragerea de fonduri prin PNRR.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, lista noilor spitale ce vor fi construite în România cu bani din PNNR.

Lista completă a noilor spitale ce vor fi construite cu bani din PNRR:

  • Centru Chirurgical Cardiovascular la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu-Mureș
  • construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui
  • Spitalul Județean de Urgenta Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi
  • Pavilion Municipal Bacău bacau și integrarea în ansamblul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău
  • Spital Județean de Urgență Giurgiu – spital nou etapa 1 (secțiile oncologie și neurologie).
  • Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de onologie și înființare compartiment cardiologie intervențională
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie, Braşov – un nou corp de clădiri
  • construire corp nou – departament sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa
  • construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
  • construire și dotare corp clădire destinat secțiilor de boli infecțioase și pneumologie
  • construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei“ Lugoj
  • Institutul Regional de Oncologie Timișoara
  • construcție nouă: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C. C. Iliescu” București
  • Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești – modernizarea infrastructurii
  • extinderea aripilor A1, A4 a Spitalului Universitar de Urgență București
  • recompartimentare clădire existentă și extindere cu un corp nou – Secția Clinică Neurochirurgie – centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
  • realizare pavilion nou-bloc chirurgical politraumă din Cazarma 1044 Sibiu
  • lucrări de investiții și intervenții în Cazarma 705 Pitești
  • construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi
  • construire, dotare și amenajare a spitalului de obstetrică-ginecologie Buftea și desființare construcții existente (c1-c15), relocarea stației de oxigen și relocarea gospodariei apă
  • sediul nou pentru Spitalul de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”
  • pavilion de medicină operațională-politraumă în Cazarmă 1053 Craiova
  • Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța- spital nou
  • laborator de radioterapie Spitalul Județean de Urgență Pitești
  • realizare pavilion nou medicină operațională-politraumă, drum acces și rețele în Cazarma 646 Brașov
  • centrul de diagnostic şi tratament al tuberculozei Zerlendi, Bucureşti – spital nou
  • construire centru de psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

Investiția totală se va ridica la circa 10 miliarde de lei, fără TVA.

Alte articole: Fabulos! Spania introduce „Concediul Menstrual”. Prin intermediul proiectului se dorește și încurajarea avorturilor la spitalele de stat

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier