Știri interne

Meditații la școală, nu acasă! Ministerul Educației propune mai multe ore de pregătire suplimentară „Măsura este bine definită”

06 Mar, 19:12 • Constantin Cristina
Ministerul Educației dorește să mute meditațiile din privat la școală, așa cum este de fapt menționat în legea actuală. Orele suplimentare pe care ministerul le dorește sunt prevăzute până la trei ore.
Meditații la școală, nu acasă! Ministerul Educației propune mai multe ore de pregătire suplimentară Măsura este bine definită

Meditațiile vor fi mutate din spațiul privat, în cel comun, la școală. Prevederile făcute de Ministerul Educației care susține introducerea unor ore suplimentare, sunt deja existente și în legea actuală.

Sorin Ion, secretarul de stat, sprijină această măsură inclusă în proiectul legii învățământului universitar.

Citește și: Elevii sunt mutați din școlile cu risc seismic! Ministerul Educației trebuie să găsească noile locații în care mii de copii din țară vor învăța

„Una din măsurile pe care le prevede proiectul legii învățământului preuniversitar este (…) că încercăm să mutăm această pregătire suplimentară sau meditații, cum ne place să le spunem, la școală”, a spus acesta.

meditații la școală

Orele suplimentare introduse în norma didactică

Potrivit secretarului de stat, se vor introduce în norma didactică până la patru ore pe săptămână. De asemenea, legea actuală prevede că în norma didactică pot fi adăugate 2-3 ore pentru pregătirea remedială sau pentru cea de performanță.

„Măsura este bine definită, pentru că norma profesorului, care actualmente este alcătuită doar din ore de predare-evaluare, poate fi compusă și din ore de pregătire suplimentară pentru elevi: fie pregătire remedialî, fie pregătire de excelență. Și asta nu e deloc neglijabil, că vorbim până la aproape un sfert de normă. Vorbim de patru ore pe săptămână din 18 (care – n.red) pot constitui ore care actualmente la școală nu se plătesc”, a spus secretarul de stat, conform edupedu.ro.

Norma didactică poate cuprinde, astfel, ore de pregătire pentru examene, evaluări sau pentru obținerea performanței educaționale, cu menținerea drepturilor salariale.

Art. 202 – „(6) Pentru pregătirea remedială sau de stimulare a excelenței didactice se pot aloca în norma didactică de predare până la 4 ore”.

Pentru pregătirea remedială sau pentru pregătirea de performanță se pot aloca în normă 2-3 ore, prevede Legea Educației Naționale 1/2011, la art. 262 alin.

Tot în actuala lege este menționat că orele de învățare remedială și cele de pregătire pentru evaluări nu pot depăși o jumătate de normă de predare-învățare-evaluare.

Alte articole: Părinții trebuie să scoată și mai mulți bani din buzunare pentru meditațiile copilului. Prețul se va dubla în scurt timp. Iulian Cristache: „Am tras deja un puternic semnal de alarmă pe tema asta”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski