Știri interne

Noua meserie a românilor! Ce presupune funcția de asistent al judecătorului și la ce salariu se poate ajunge

08 Apr, 20:30 • Lupu Alexandra
Veste bună pentru români! Deputata PSD Laura Vicol propune implementarea unei noi funcții: asistent al judecătorului. Iată care sunt principalele sarcini.
Noua meserie a românilor! Ce presupune funcția de asistent al judecătorului și la ce salariu se poate ajunge

Laura Vicol propune Comisiei Juridice din Camera Deputaților implementarea unei noi funcții: asistent al judecătorului. Potrivit ultimelor informații, angajatul ar funcționa în cadrul curțiilor de apel, judecătoriilor din reședințele de județ și tribunalelor, relatează jurnalul.ro.

Ce presupune funcția de asistent al judecătorului

Angajații din această funcție ar trebui să degreveze o parte biocratică a activității judecătorilor. Asistenții sunt selectați pe baza unui concurs și postul este adresat persoanelor care sunt licențiate în Drept. Potrivit proiectului de lege, candidații trebuie să se prezinte la un examen, dar totodată, este nevoie să dovedească că sunt apți din punct de vedere clinic. Chiar dacă participanții trec de probele teoretice și practice, evaluarea psihologică este eliminatorie.

Textul legii arată că asistentul judecătorului este cel care trebuie să constituie un sprijin pentru reprezentanți. Astfel, angajații trebuie să se angajeze în diferite activități pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, asigurând premisele pentru îmbunătățirea eficienței și calității actului de justiție. Asistentul judecătorului își va desfășura activitatea în curțile de apel, tribunale, judecătorii și tribunal specializat.

Te-ar putea interesa și următorul subiect: Europa ar putea rămâne fără medici și asistente în cel mult 10 ani. România, lovită de criza de personal din domeniul sănătății

Recrutarea asistenților se va face pe baza unui concurs, organizat la nivelul curților de apel, cu aprobarea Secției pentru Judecători de la CSM. Proiectul menționează că „poate fi numită în funcția de asistent al judecătorului persoana care are cetățenia română, domiciliul în România și capacitatea deplină de exercițiu; este licențiată în Drept; nu are antecedente penale; cunoaște limba română; este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției și care se bucură de o bună reputație”. Pentru organizarea concursului, se va înființa o comisie specială de organizare, de examinare și de soluționare a contestațiilor.

Concursul presupune verificarea abilităților de operare a calculatorului, și la fel de bine, este nevoie de susținerea unei probe scrise de verificare a cunoștințelor juridice și de susținerea unui interviu. După înscrierea la concurs, candidații trebuie să fie verificați dacă îndeplinesc criteriile de a fi apți din punct de vedere medical, iar condiția trebuie să fie dovedită printr-un certifical emis de un medic specializat.

Funcția de asistent al judecătorului
Funcția de asistent al judecătorului

Mai mult decât atât, candidații sunt verificată dacă îndeplinesc condiția de a fi apți din punct de vedere psihologic. Conform proiectului, „nu se bucură de o bună reputație persoana care a fost sancționată disciplinar în ultimii 3 ani pentru fapte de care numirea acesteia în funcția de asistent al judecătorului nu ar fi conformă cu onoarea și probitatea specifice acestei funcții sau ar aduce atingere prestigiului justiției”.

Viitorii asistenți ai judecătorului vor fi plătiți egal cu judecătorii stagiari, dar totodată, vor avea un concediu de odihnă plătit de 30 zile lucrătoare. Asistenții judecătorului nu au voie să desfășoare activități comerciale sau de arbitraj. Totodată, persoanele care ocupă această funcție nu au voie să fie acționari sau administratori de firme și regii autonome, să manifeste convingeri politice sau să fie membri ai unor partide politice. Pentru acest proiect sunt așteptate avizele de la Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ, Consiliul Superior al Magistraturii și punctul de vedere al Guvernului, fiind deja în circuitul legislativ.

Citește și: Ce salariu are un asistent medical? România versus Europa | Suntem la coada clasamentului

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...