Știri interne

Prima emisiune de obligațiuni verzi, „un real succes”, anunță Marcel Boloș. Peste 250 de investitori au fost interesați

23 Feb, 19:21 • Adrian Popovici
Peste 250 de investitori au manifestat interes pentru prima emisiune de obligațiuni verzi din România. Conform Ministerului Finanțelor, valoarea totală a emisiunii de obligațiuni în valoare de 4 miliarde de euro a înregistrat o subscriere finală de peste 14,8 miliarde de euro. Instituția a anunțat joi seara că, la data de 15 februarie 2024, s-a efectuat a doua tranzacție pe piețele financiare internaționale, prin lansarea a două tranșe de obligațiuni cu maturități de 7 și respectiv 12 ani, denominate în euro.
Prima emisiune de obligațiuni verzi, „un real succes”, anunță Marcel Boloș. Peste 250 de investitori au fost interesați

Peste 250 de investitori au manifestat interes pentru prima emisiune de obligațiuni verzi din România. Conform Ministerului Finanțelor, valoarea totală a emisiunii de obligațiuni în valoare de 4 miliarde de euro a înregistrat o subscriere finală de peste 14,8 miliarde de euro. Instituția a anunțat joi seara că, la data de 15 februarie 2024, s-a efectuat a doua tranzacție pe piețele financiare internaționale, prin lansarea a două tranșe de obligațiuni cu maturități de 7 și respectiv 12 ani, denominate în euro. Tranșa de 12 ani a marcat debutul emisiunii de obligațiuni verzi a României, transmite News.ro.

Conform informațiilor oficiale, subscrierea finală pentru emisiunea de obligațiuni verzi în valoare de 4 miliarde de euro a depășit cu mult așteptările, atrăgând un număr impresionant de investitori. Ordinele plasate în timpul tranzacției au ajuns să depășească suma de 17 miliarde de euro.

”Mă bucur că prima emisiune de obligaţiuni verzi a României a fost un real succes, fiind marcată de o serie de recorduri. Emisiunea aceasta are în spate un proces complex, care a implicat elaborarea şi evaluarea unui cadru solid pentru finanţarea proiectelor verzi, pentru care vreau să felicit colegii de la Trezorerie.

Aş puncta cererea extraordinară din partea mediilor investiţionale, marjele de risc de credit obţinute care reflectă inclusiv un greenium de 10bps, cât şi de calitatea acestor investitori, în jur de 45% din investitorii din tranşa verde fiind investitori responsabili social/cu mandate verzi (ESG). Pe lângă diversificarea bazei de investitori pentru datoria publică, această emisiune este un pas concret în misiunea noastră de a ne atinge obiectivele de dezvoltare durabilă, dar şi de a sprijini proiectele cu impact pozitiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Ministerul Finanțelor - Marcel Bolos
Prima emisiune de obligațiuni verzi, „un real succes”, anunță Marcel Boloș. Câți investitori au fost interesați. Sursă foto: Gov.ro

Citește și: Marcel Boloș spune că România are nevoie de 7 ani pentru a-și reduce deficitul bugetar. De ce nu poate fi accelerat procesul

Pe ce perioadă sunt emise aceste obligațiuni verzi?

Conform Ministerului Finanțelor, maturitatea de 12 ani a reprezentat cea mai mare tranșă de obligațiuni verzi, denominate în euro, lansată până acum de către un emitent din piețele emergente, în ceea ce privește instrumentele financiare de datorie ESG. Această tranzacție marchează, de asemenea, cea mai amplă emisiune de obligațiuni verzi denominate în euro realizată vreodată de un emitent din piețele emergente.

Mai mult decât atât, această emisiune a constituit cea mai mare tranzacție pe piețele financiare internaționale a României, iar subscrierea finală obținută a reprezentat un record absolut pentru țara noastră.

„Volumul atras pentru tranşa cu maturitatea de 7 ani este de 2 miliarde EUR, la randament de 5,394% şi o rată de dobândă de 5,375% pe an, iar pentru tranşa verde cu maturitatea de 12 ani a fost atras volumul de 2 miliarde EUR, la randament de 5,734% şi o rată de dobândă de 5,625% pe an. Fondurile obţinute din această emisiune au fost decontate în data de 22 februarie 2024”, precizează sursa citată.

Te-ar putea interesa și: Premieră! PIB-ul pe cap de locuitor va ajunge la 20.000 euro în acest an. Noile declarații ale lui Boloș

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...