Știri interne

Rectificarea bugetară s-ar putea să fie realizată la finalul lunii noiembrie. „Probabil va fi o rectificare negativă”

08 Nov, 13:20 • Fundeanu Madalina
Sursele politice susțin că Guvernul ar urma să realizeze o rectificare bugetară la finalul acestui an. Potrivit lor, aceasta ar urma să fie, cel mai probabil, negativă.
Rectificarea bugetară s-ar putea să fie realizată la finalul lunii noiembrie. „Probabil va fi o rectificare negativă”

Guvernul ar urma să realizeze o rectificare bugetară la finalul anului. Potrivit unor surse politice, aceasta ar urma să fie, cel mai probabil, negativă, după cum anunță Agerpres.

Rectificarea bugetară, posibilă la finalul acestui an

„În principiu ar trebui să se facă o rectificare bugetară şi este foarte posibil să avem o rectificare la final de noiembrie, început de decembrie”, au precizat sursele politice.

Conform acestora, probabil va fi una negativă.

„Având în vedere că bugetul a fost construit pe 4,4% din PIB deficit şi noi având un deficit negociat de 5,5% probabil că va fi o rectificare negativă. La rectificare se iau resurse dintr-un loc şi se redistribuie”, au mai explicat sursele politice.

rectificare bugetară
rectificare bugetară

Te-ar putea interesa și: Sorin Grindeanu îl sfătuiește pe viitorul ministrul al Transporturilor să ceară sume suplimentare. Prima rectificare bugetară „Vorbim de finanţare, vorbim inclusiv de sume care până acum n-au fost la dispoziţia Ministerului Transportului”

Pe 24 octombrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Craiova, că rectificarea bugetară va fi făcută atunci când „va fi nevoie”, precizând că acest lucru se va discuta după ce va fi promulgată legea privind măsurile fiscal-bugetare asumată de Guvern în Parlament. Legea a fost promulgată pe 26 octombrie.

„Cu adevărat, mi-au venit cheltuieli pe educaţie, cheltuieli suplimentare de câteva miliarde bune, pe acest sfârşit de an, prin noua lege a educaţiei. Este transportul, bursele, masa caldă pe care trebuie să le bugetezi, în acest moment şi pe anul viitor, dar şi pe anul acesta. Au venit aceste cheltuieli şi la salarii, nu au fost ce am calculat atunci, am ajuns la 3,2 miliarde.

Anul acesta, vom avea asigurate şi o parte din bani. Doamna ministru i-a primit la fosta şedinţă de guvern şi în acest ritm vom continua să acoperim toate cerinţele de la Ministerul Educaţiei incluzând şi acest pachet din noua lege a educaţiei care nu a fost bugetat”, a fost explicația lui Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit capital.ro.

„Încercăm să avem o Românie mai ordonată. Nu, nu le îngheț. Cheltuieli-s cheltuieli. Le ordonăm”, a mai adăugat liderul social-democraților.

Citește mai multe știri: Comerțul cu amănuntul, în ascensiune! Volumul cifrei de afaceri a înregistrat creșteri în anul 2023!

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski