Știri interne

Telefoanele publice s-au transformat în obiecte de colecție. Un celebru model portocaliu poate costa până la 700 de euro

29 May, 14:33 • Amarie Giorgiana
Telefoanele publice care în trecut se găseau la fiecare colț de stradă, se vând în prezent cu sute de euro. Colecționarii caută astfel de telefoane chiar și săptămâni întregi.
Telefoanele publice s-au transformat în obiecte de colecție. Un celebru model portocaliu poate costa până la 700 de euro

Telefoanele publice care în trecut se găseau la fiecare colț de stradă, se vând în prezent cu sute de euro. Colecționarii caută pe internet astfel de telefoane chiar și săptămâni întregi.

În urmă cu ani buni, plăteam pentru un Am ajuns bine” sau un „Vin mai târziu acasă” transmis părinților. Cabinele telefonice erau pretutindeni, iar telefoanele cu fisă făceau parte din viața de zi cu zi. Astăzi însă, puțini oameni își mai amintesc de ele.

Citește și: Cât trebuie lăsat telefonul în orez dacă l-ai scăpat în apă. Alte 3 trucuri care te ajută să scapi de umiditate

La finalul anilor 90, telefoanele cu fisă au fost înlocuite de cele portocalii, cu cartelă. În România erau peste 35.000 de cabine telefonice. Cartela putea fi achiziționată de la orice magazin. Ulterior, aceasta trebuia introdusă în dispozitiv, după care se forma numărul și începea apelul.

„Cred că un an jumătate, doi ani au mers cumva în paralel telefoanele de pe stradă cu mobilele. Și apoi automat că omul nu mai avea nevoie de telefonul de pe stradă. Cel mult te adăposteai în cabina telefonică când începea ploaia”, a explicat Luiza Ghimboasa, colecționar, pentru Observator News.

Telefoanele publice, din ce în ce mai căutate de colecționari

În prezent, doar câteva astfel de telefoane au mai rămas intacte. Însă, acestea sun inutile, deoarece au fost deconectate de la rețea. Totuși, trecătorii mai în vârstă le privesc cu nostalgie, ele reprezentând o fereastră spre trecut.

„Când am venit eu în București, acum 60 de ani, ca să vorbesc cu tata la țară îi dădeam aviz telefonic. Peste 3 zile mergeam la Palatul Telefoanelor și se auzea o voce… numele meu la cabina cutare”, a povestit o doamnă.

Multe dintre telefoanele publice rămase intacte au devenit piese de colecție, iar în prezent, pasionații le recondiționează. Unele se vând pe sume mari. Un telefon stradal poate ajunge și la 700 de euro, cu toate că nu mai are nicio utilitate practică.

Citește și: Avertisment FBI: de ce să nu încarci telefonul mobil în gări, aeroporturi sau centre comerciale. Pericolul imens la care te expui

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine Le Pen
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine ...
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni. Nuclearelectrica anunță schimbări în conducerea tehnică a centralei
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza ...
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să menţină disciplina fiscală şi să atragă investiţii prin fonduri europene
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să ...
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un avans lunar de 5,2%
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un ...
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare ...
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu este bâta PSD”
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu ...
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul rusesc. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul ...
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță o tentativă de discreditare
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță ...
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria vor primi un nou sprijin european
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria ...
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul și creșterea prețurilor la benzină au afectat partidul republican
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul ...
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai puțin de 24 de ore, față de trei zile
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai ...
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație extraconjugală cu o chinezoaică care îl spiona
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație ...
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul finalizării investiției de 430 MW
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul ...
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri concrete și o colaborare mai bună între instituții
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri ...