Știri interne

Titi Aur, despre teama de autostradă a românilor: „Merg doar cu 30 km/h în şcoala de şoferi şi se urcă pe autostradă la 130 km/h fără să ştie”

20 Feb, 22:11 • Bocioacă Bianca
Titi Aur a explicat de ce mersul pe autostradă este mai lejer decât pe alte categorii de drumuri pentru unii șoferi, dar există situații în care unii participanți la trafic le fac probleme celor care vor să conducă civilizat.
Titi Aur, despre teama de autostradă a românilor: „Merg doar cu 30 km/h în şcoala de şoferi şi se urcă pe autostradă la 130 km/h fără să ştie”

Titi Aur, fost pilot de raliuri și expert în conducere defensivă, a explicat de ce românii se tem de mersul pe autostradă, în cadrul emisiunii DC Conducem, potrivir dcnews.ro.

„Suntem prima generaţie care merge pe autostradă. Nu ştim să mergem pe autostradă. Unora le este frică să meargă pe autostradă. Vedem încă multe cazuri de şoferi care merg pe contrasens pe autostrăzi. De ce se întâmplă asta? Pentru că nu au avut niciodată pregătire de mers pe autostradă. Acum 20-30 de ani, la şcoala de şoferi, nici nu se punea problema de mers pe autostradă. 

Cei care intră pe contrasens nici măcar nu înţeleg că au greşit, şi astfel să stea pe banda de urgenţă. Nu, ei merg pe partea dreaptă, adică pe banda de viteză. 

Avem atâtea situaţii care ne arată realitatea despre România, că nu ştim să mergem pe autostradă”, a explicat Titi Aur.

Citește și: Pas istoric pentru Autostrada Moldovei. Sorin Grindeanu anunță că a început construcția a peste 300 de kilometri de drum

Titi Aur, despre lucrurile pe care șoferii noi ar trebui să le învețe

 

„Din punctul meu de vedere, este obligatoriu ca la şcoala de şoferi să se explice cum se merge pe autostradă. Obligatoriu ar trebui să fie şi ca, după ce ai luat permisul de conducere, să mergi cu instructorul pe autostradă, pentru câteva ore de condus. Altfel, dăm drumul la generaţii de tineri care merg doar cu 30 km/h în şcoala de şoferi şi se urcă pe autostradă la 130 km/h fără să ştie. Şi astfel, aceşti tineri şoferi intră în ceaţă. 

Atenţie! Cei care fac accidente de circulaţie nu sunt neapărat oameni needucaţi. Nu sunt nişte nebuni. Sunt oameni care au alte preocupări. Sunt medici, meseriaşi foarte buni, etc. Nu sunt antisociali sau oameni pe care societatea pe care trebuie să îi elimine. Sunt doar nepregătiţi în această zonă. Din păcate, societatea românească nu percepe o problemă în această zonă”, a adăugat Titi Aur.

Cele mai mari pericole pe autostradă

Specialistul Titi Aur a vorbit despre cele mai mari pericole pe autostradă și de ce e necesară o educație specială pentru două categorii de șoferi care nu știu să ăși adapteze condusul pe aceste drumuri.

„Românul este sudat de axul drumului. Dacă ne-am imagina o șosea cu 10 benzi pe același sens și unul care iese din curte, ar fi în stare să meargă perpendicular pe toate cele nouă benzi și să se ducă pe ultima bandă. În primul rând e important de spus că se circulă pe banda 1, nu pe banda 2, 3 sau câte sunt. Trecem pe banda 2 doar atunci când banda 1 este ocupată.

În România, spre deosebire de alte părți, întâlnim pe banda 1 două categorii de mașini care ne frânează, camioanele, care sunt limitate la 90 la oră și e normal să fie așa, dar și acei șoferi nepregătiți, care nu au curajul să circule normal pe autostradă, adică undeva între 110 și 130. Ei circulă cu viteză mult mai mică, 80, 90, și uneori încurcă și camioanele. Această categorie devine „enervantă“ din punctul ăsta de vedere.

Mai avem o problemă în România, pentru că avem acea categorie de șoferi șmecheri, atotputernici, oameni potenți financiar, cu mașini scumpe, care nu suportă să meargă cu viteza legală. Cea mai mare problemă rămâne pentru șoferul civilizat.

Citește și: Firmele lui Dorinel Umbrărescu au preluat ultimele loturi din Autostrada Moldovei. CNAIR anunță semnarea contractelor

Șoferul civilizat care vrea să meargă cu 120-130 km/h este într-o mare problemă, pentru că pe banda 1 este frânat de cei care merg prea încet, pe lângă cei cu camioane, iar când încearcă să treacă pe banda 2 vine un șmecher care dă flash-uri și care te stresează că-l încurci, că el este important și trebuie să meargă repede. Dacă șmecherii și-au găsit locul și cei nepregătiți și-au găsit locul, exact șoferul civilizat are o problemă. Atunci, mersul pe autostradă în România devine mult mai stresant decât cel din afară, dar mai stresant și decât drumul național”, a mai spus Titi Aur.

Ce soluții propune Titi Aur

 

„E nevoie de educație. Nu ai ce să faci altceva. Pentru ăia șmecheri ar trebui sancțiuni, ar trebui dispozitive RADAR și camere care să-i urmărească, iar pentru cei care merg prea încet ar trebui programe în care să fie pregătiți și învățați că pot să meargă mai repede.

La cursurile de conducere defensivă avem 2 categorii de șoferi. Avem o categorie de șoferi care vin plini de ei, spun că știu tot și nu au ce să învețe, pe care trebuie să-i coborâm și să le arătăm pericolul, după care își dau seama că nu e chiar așa cum credeau ei, dar avem și o categorie de șoferi, în special femei, care sunt mai timide și care cred despre ele și mașina lor că doar atât se poate.

Nu au curajul să meargă cu viteza cu care ar putea să meargă, nu au curajul să frâneze atât cât trebuie, nu au curajul să vireze, să evite. Merg mai încet și, culmea, mai fac și accident că nu apasă pe frână dacă le sare cineva în față. Această categorie trebuie adusă la nivelul la care să înțeleagă ce poate să facă la volan.

La fel se întâmplă și pe autostradă. Cei care merg prea încet ar trebui învățați, educați, dar fără să-i forțezi, iar cei care merg foarte tare ar trebui să le arăți că nu e legal și corect și să-i sancționezi”, a concluzionat acesta.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier