- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

UE anulează corecția financiară de 18,7 milioane de euro. Petre Daea îi avertizează pe fermieri: „Le-am spus să fim atenţi şi să respectăm procedurile în aşa fel încât să nu avem surprize”

19 Jan, 15:38 • Cornel Ghimeșan
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit astăzi în cadrul Caravanei Cunoașterii, la Târgu Mureș, despre procesul câștigat la tribunalul uniunii Europene, cu privire la corecțiile financiare pe care Comisia Europeană voia să le aplice Statului Român.
UE anulează corecția financiară de 18,7 milioane de euro. Petre Daea îi avertizează pe fermieri: „Le-am spus să fim atenţi şi să respectăm procedurile în aşa fel încât să nu avem surprize”

Tribunalul Uniunii Europene a hotărât anularea unei decizii a Comisiei prin care statului român ar fi trebuit să i se aplice corecții financiare de peste 18,7 milioane de euro. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, este încântat de hotărârea Tribunalului. Acesta atrage însă atenția fermierilor să fie atenți și să respecte procedurile impuse de UE, astfel încât pe viitor, situații de acest fel să fie evitate.

Citește și: O altă insectă aprobată de UE pentru consumul alimentar. Larva gândacului de bălegar va intra în meniul celor mai curajoși

De asemenea, Petre Daea a felicitat întreaga echipă de specialiști din MADR, dar și pe cei din Ministerul Afacerilor Externe, pentru modul în care au gestionat această situație și au sprijinit interesele țării.

Declarația lui Petre Daea

„Ne bucură că mai avem şi noi succes în lupta aceasta juridică cu cei care controlează şi stabilesc, la un moment dat, că nu-i bine ce facem. Iată că avem primul câştig, primul semnal bun şi vreau să felicit specialiştii din Ministerul Afacerilor Externe şi specialiştii din Ministerul Agriculturii care au susţinut şi din punct de vedere juridic şi din punct de vedere tehnic interesul ţării, pe care îl urmărim de fiecare dată, motiv pentru care sunt aici. Şi le-am spus fermierilor şi le voi spune peste tot să fim atenţi şi să respectăm procedurile în aşa fel încât să nu avem surprize care ar însemna fie corecţii financiare, fie luarea banilor înapoi de la fermieri, ceea ce ar însemna foarte, foarte mare greutate pentru fermieri.

Ştiţi acest lucru, în momentul în care îţi dă cineva banii şi se cere apoi cu penalităţi, ce suferinţă financiară au fermele respective, fermierii, în situaţia dată, în condiţiile în care se descoperă un asemenea caz”, a declarat presei Petre Daea.

În această declarație, Ministrul Agriculturii, s-a referit la hotărârea Tribunalului Uniunii Europene care a dat câștig de cauză României la data de 18 ianuarie 2023,  în cauza T-33/21.

Petre Daea
Petre Daea

Acest proces a fost inițiat de România și a vizat anularea deciziei emise de Comisia Europeană, prin care statul lui român i-au fost aplicate corecții financiare în cuantum de 18.717.475,08 euro. Acestea se refereau la plățile efectuate în favoarea bunăstării porcinelor, prin „Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013”, în anii financiari 2017 2019.

În urma demersului în faţa instanţei UE, aceasta a dat câştig de cauză României şi a anulat decizia atacată în ceea ce priveşte întreaga sumă de 18,717 milioane euro, precizează MADR.Hotărârea Tribunalului UE nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Ministrul Petre Daea a participat joi, la Târgu Mureş, la conferinţa regională Caravana Cunoaşterii PNS 2023-2027.

Alte articole: Marcel Ciolacu cere taxarea averilor „nesimţite” din pandemie: „S-au acumulat profituri uriaşe pe seama crizelor din ultimii ani”

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul