Europa testează sinceritatea Rusiei. Trump, între negocieri și presiunea sancțiunilor
Liderii europeni sprijină inițiativa americană de pace în Ucraina, dar pregătesc sancțiuni dacă Putin refuză să negocieze cu bună-credință.
Liderii europeni sprijină inițiativa americană de pace în Ucraina, dar pregătesc sancțiuni dacă Putin refuză să negocieze cu bună-credință.
Vicepreședintele american JD Vance a afirmat că SUA nu vor mai finanța singure garanțiile de securitate pentru Ucraina și că președintele Trump se așteaptă ca țările europene să preia responsabilitatea principală.
Cea de-a 47-a ediție a programului „Litoralul pentru toți” se desfășoară între 1 și 30 septembrie, cu oferte de cazare reduse cu până la 60% față de vârful sezonului. Peste 60 de hoteluri din stațiunile de pe litoral pun la dispoziție aproximativ 3.500 de locuri pe noapte, cu tarife pornind de la 53 lei în Eforie Nord și pachete all inclusive de la 214 lei, transformând extrasezonul într-o opțiune atractivă pentru turiști.
După consultări cu organizațiile de pacienți, Ministerul Sănătății a retras prevederea controversată din proiectul de ordonanță care ar fi restrâns posibilitatea bolnavilor de a obține prin ordonanță președințială acces rapid la tratamente. În locul limitării, autoritățile propun un mecanism mai strict de monitorizare a pacienților și partajarea costurilor între CNAS și companiile farmaceutice, pentru a asigura atât protecția pacienților, cât și sustenabilitatea sistemului de sănătate.
Executivul se reunește joi, 21 august, pentru a analiza un pachet amplu de proiecte legislative. Printre cele mai importante se află legea privind plata pensiilor private, care stabilește condițiile în care banii pot fi retrași integral sau în tranșe, amânarea intrării în vigoare a noii roviniete până în 2026, introducerea pașapoartelor simple temporare cu elemente de securitate digitală și aprobarea contribuției României la fondul NATO pentru sprijinirea Ucrainei.
Un contingent de 51 de pompieri români a plecat joi dimineață spre Spania, la bordul unei aeronave militare, pentru a interveni în regiunea Galicia, grav afectată de incendii de vegetație. Misiunea are loc în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și reunește forțe din mai multe state membre, într-un efort comun de a limita dezastrul provocat de flăcări.
Investigaţii europene extinse, desfăşurate între octombrie 2024 şi martie 2025 în 18 ţări, au dus la identificarea mai multor reţele specializate în falsificarea de bani, majoritatea având operaţiuni în Asia, America de Sud şi Orientul Mijlociu. Poliţiştii români au fost felicitaţi pentru o acţiune care a permis recuperarea a 600.000 de dolari falşi într-un singur raid, potrivit unui comunicat al Europol, agenţia europeană de poliţie.
Grupuri industriale și analiști avertizează că planurile președintelui Donald Trump de a corela prețurile medicamentelor din SUA cu cele mai mici niveluri practicate de principalii parteneri comerciali ai Americii riscă să blocheze lansarea de noi medicamente în Europa și să determine creșterea prețurilor pe continent.
Fostul ministru al Justiției din Republica Moldova, Alexandru Tănase, atrage atenția că Rusia desfășoară o campanie prin care, în orașe din România, apare mesajul „Rusia nu este dușmanul meu”, afișat pe abțibilduri lipite în diverse locuri. Același slogan a fost răspândit și în alte state europene.
Un spectaculos glob de foc a luminat cerul Japoniei, miercuri noaptea, când locuitorii au putut observa cometa care strălucea neobişnuit.
Papa Leon îi îndeamnă pe catolici și pe credincioșii altor religii să dedice vineri, 22 august, o zi de post și rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu, Ucraina și alte regiuni afectate de război.
Vicepremierul Tánczos Barna a declarat miercuri că principalul obiectiv al Guvernului este reducerea privilegiilor și construirea unei societăți bazate pe muncă, subliniind că acesta este elementul central al reformelor, pentru a diminua cât mai mult cheltuielile statului cu nemunca. El a precizat că tranziția la noul sistem de pensii pentru magistrați ar urma să se realizeze în cinci ani, comparativ cu legea actuală, care prevede o perioadă de trecere de treizeci de ani, menționând însă că discuțiile continuă și că se va stabili varianta finală.
Emmanuel Macron a declarat miercuri că „ofensiva militară pregătită de Israel”, care implică mobilizarea a 60.000 de rezerviști pentru cucerirea orașului Gaza, „nu poate duce decât la un adevărat dezastru pentru cele două popoare”, palestinian și israelian, potrivit AFP.
Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin, a interzis lucrătorilor migranți să activeze în domeniul curieratului și al livrărilor, cu scopul de a reduce angajarea ilegală și de a favoriza ocuparea locurilor de muncă de către tinerii locali, în ciuda deficitului persistent de forță de muncă din economia Rusiei.
Judecătoarea Curții Constituționale a României (CCR), Iuliana Scântei, a detaliat motivele pentru care, în decembrie 2024, a votat pentru anularea alegerilor prezidențiale. Ea a precizat că decizia nu a avut ca scop sancționarea alegătorilor care l-au votat pe Călin Georgescu în primul tur, ci a fost necesară deoarece un candidat, indiferent de identitatea sa, nu a respectat legea. Scântei și-a cerut scuze doar pentru faptul că instituția nu a reușit să explice suficient de clar hotărârea, astfel încât să fie corect înțeleasă de cetățeni.
Elena, soția lui Ianis Hagi, a adus pe lume astăzi un băiețel. Vestea că tânăra era însărcinată a apărut pentru prima dată în februarie și a fost confirmată oficial încă de atunci.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că, cel mai probabil, la începutul anului viitor va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii. El a subliniat importanţa pregătirii unor „chestiuni concrete” pentru această întâlnire, nu doar în domeniul securităţii, ci şi în ceea ce priveşte cooperarea economică.
Președintele Nicușor Dan a efectuat miercuri o vizită la Roșia Montană, unde a vorbit despre potențialul de dezvoltare al localității și al regiunii ca destinație turistică, subliniind că obiectivul ar trebui să fie atragerea „nu 20.000 de turiști, ci două milioane” pe an.
Guvernul intenționează să interzică cumulul pensiei cu salariul în toate instituțiile publice, precum și în companiile și regiile de stat. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Ministerul Muncii, persoanele care au decizie de pensionare și aleg să continue activitatea vor avea pensia suspendată pe durata angajării.
Termoenergetica a anunțat că a finalizat reparațiile la conducta magistrală de 1.000 mm, veche de aproape 40 de ani, care s-a spart duminică seara în zona Mihai Bravu – Splaiul Unirii. Rețeaua primară, ce se întinde pe circa 100 de kilometri, este acum reîncărcată treptat, iar procesul de echilibrare hidraulică poate dura până la 12 ore înainte ca toți bucureștenii afectați să aibă din nou apă caldă.
Avocatul Gheorghe Piperea critică dur măsura Guvernului de a impune plata contribuției de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, susținând că aceasta contravine prevederilor Constituției României. Juristul atrage atenția că diminuarea pensiilor este ilegală, întrucât dreptul la pensie este un drept câștigat și protejat de legislația națională, dar și de tratatele internaționale la care România este parte.
Vicepremierul Tánczos Barna a anunțat că impozitele locale pe proprietăți vor fi majorate cu 60-70%, măsură inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale al Guvernului. Executivul susține că schimbarea este necesară pentru a întări bugetele primăriilor și pentru ca acestea să devină mai independente financiar, în timp ce premierul Ilie Bolojan afirmă că actualele taxe nu reflectă valoarea reală a locuințelor.
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat miercur că reforma administrației publice prevăzută în pachetul doi de măsuri fiscale va conduce la desființarea a aproximativ 40.000 de posturi din administrația locală și centrală. Potrivit acestuia, restructurările vor afecta prefecturile, cabinetele demnitarilor, primăriile și consiliile județene, iar reducerile vor fi făcute proporțional, în funcție de numărul de locuitori din fiecare unitate administrativ-teritorială.
Reforma Romsilva continuă, în pofida protestelor declanşate de silvicultori în faţa Ministerului Mediului, unde câteva sute de angajaţi şi reprezentanţi sindicali au contestat miercuri planurile de reorganizare a Regiei Naţionale a Pădurilor. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a coborât în mijlocul manifestanţilor pentru a le transmite direct că proiectul Guvernului va merge înainte, chiar dacă angajaţii îşi exprimă opoziţia.
Șeful Guvernului de la București se întâlnește cu premierul Dorin Recean pentru a discuta proiectele de cooperare bilaterală, sprijinul nerambursabil oferit de România și pașii Republicii Moldova pe calea integrării europene.
Un lot de musli cu fructe a fost retras din magazinele Profi, după ce analizele au indicat depășirea nivelului maxim admis de Deoxinivalenol, o micotoxină frecvent întâlnită în cereale. Autoritățile recomandă clienților care au achiziționat produsul să nu îl consume, ci să îl returneze sau să îl distrugă, urmând să primească contravaloarea acestuia fără a fi nevoie de bon fiscal.
Președintele Edgars Rinkevics a cerut finalizarea rapidă a gardurilor, barierelor din beton și obstacolelor anti-tancuri, subliniind importanța securității frontierelor în contextul războiului din Ucraina și al prezenței NATO în regiune.
A doua jumătate a anului se anunță complicată pentru economia României, în condițiile în care autoritățile implementează măsuri fiscale și de austeritate care ar putea afecta atât firmele, cât și populația. Semnalul de avertizare, pe lângă cele ale economiștilor și oficialilor guvernamentali vin și din partea băncilor, în acest caz fiind vorba despre Uni Credit Bank.
În ciuda faptului că fostul președinte Donald Trump a încercat să interzică aplicația în SUA, administrația actuală a lansat primul cont oficial pe TikTok, atrăgând rapid zeci de mii de urmăritori și vizualizări pentru mesajul său de revenire.
Fostul premier al României, Victor Ponta, a anunțat intenția de a înființa un muzeu al abuzurilor și al proceselor politice în clădirea fostului sediu al DNA Ploiești, folosind ca sursă de finanțare despăgubirile primite de la stat. Inițiativa vine la câteva zile după ce Serviciul teritorial Pitești al DNA a preluat dosarele din județul Dâmbovița, iar DNA central a preluat dosarele anticorupție din județele Buzău și Prahova, ca urmare a desființării DNA Ploiești.
Ultimele patru luni din 2025 vor fi, pentru trei zodii, favorabile pe plan financiar. Nativii acestora au toate șansele ca în această perioadă să câștige mai mulți bani datorită jobului, anticipează astrologii.
UniCredit Bank S.A. a încheiat cu succes fuziunea cu Alpha Bank România S.A., consolidându-și poziția pe piață a Grupului UniCredit în România, atât pe segmentul corporativ, cât și pe cel de retail.
În ciuda mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internațională, mai multe țări europene neutre și-au declarat disponibilitatea de a găzdui o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, într-un efort de mediere pentru pace.
Locuitorii din Grecia sunt foarte tensionați, după ce românii și bulgarii le cumpără casele de vacanță. În urma semnalelor de alarmă, autoritățile locale și agenții imobiliari analizează situația și pregătesc noi măsuri.
Pentru a preveni accidentele provocate de căderile de pietre pe DN7, autoritățile au demarat un proiect de protecție a versanților, care include montarea de plase de siguranță și bariere de retenție pe sectoarele cu risc ridicat.
După așa-numita mare recalculare de anul trecut, au crescut, în majoritatea cazurilor, veniturile bănești încasate ca pensie de seniorii din România. Totuși, mulți nu cunosc modalitatea de calcul a sumelor respective, în funcție de numărul anilor avuți în câmpul muncii.
Meteorologii avertizează că joi temperaturile vor ajunge până la 37 grade C, iar disconfortul termic va fi ridicat în sudul și sud-vestul țării, în timp ce instabilitatea atmosferică se va manifesta în vest și nord-vest în următoarele nopți.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a ordonat miercuri mobilizarea a 60.000 de rezerviști, pe fondul intensificării ofensivelor în orașul Gaza și în taberele de refugiați din apropiere, ultimele bastioane ale mișcării islamiste Hamas.
Piața imobiliară din România a înregistrat un adevărat boom în luna iulie, înainte de majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, aplicată începând cu 1 august 2025. Vânzările de apartamente au atins niveluri record atât în Capitală, cât și în marile orașe, impulsionate de graba cumpărătorilor de a beneficia de cota redusă de 9%. Potrivit experților, această perioadă a creat un val rapid de tranzacții, iar unii dezvoltatori au anunțat că vor menține cota redusă până la finele anului pentru a păstra atractivitatea proiectelor.
Diplomatul veteran ucrainean Yuri Kostenko avertizează că Rusia nu va respecta niciodată garanțiile de securitate și că orice încredere acordată lui Vladimir Putin ar putea costa scump Ucraina, reamintind lecțiile dureroase ale Memorandumului de la Budapesta din 1994.