COMPANII

La plimbare cu fondatorul Mc Donald's Romania: Ultima zi la multinationala, prima zi de "libertate"

25 septembrie 2009, ora 00:01, autor(i): Adrian Negrescu   | 3 comentarii publicate
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
alecu2.jpg
Marian Alecu, omul care a pus bazele industriei fast-food in Romania, se retrage dupa 18 de ani de munca la multinationala, din care 16 ani in cadrul Mc Donald's. "Mi-a ajuns pana peste cap. Vreau sa incep o viata noua, in care sa fiu propriul meu patron", declara fostul director general Mc Donald's intr-un interviu acordat in exclusivitate DailyBusiness.ro, in primele sale ore de "somer" de lux.
"Vine. Trebuie sa ajunga". "Ai strans mesele alea?", "Vezi daca ai destule chifle. Geamurile de sus sunt sterse?". Personalul de la Mc Donald's-ul de pe Barbu Vacarescu a trait ieri ultima "vizita de lucru" a "mogulului" fast-food-ului, Marian Alecu, seful Mc. Donald's Romania. Era ultima sa inspectie intr-un restaurant, dupa 16 ani in care a construit cea mai profitabila retea de fast-food-uri din Europa de Est. A aparut zambind, relaxat, fara incrancenarea care i se citea pe figura in anii trecuti. "N-ai vrea sa discutam undeva, in aer liber, intr-un parc, de exemplu?", a intrebat. In spatele nostru, angajatii Mc Donald's rasuflau usurati. Au scapat cu bine. Totul a iesit perfect.

"Prima zi de viata de dupa Mc Donald's"

Ieri a fost o zi foarte frumoasa. Pana la urma, de ce s-o pierdem in birou? Ajunsi in parcul de la Piata Aviatorilor, l-am observat mai bine: schimbat, fericit, ca un om care a trecut peste o grea incercare. "Astazi e prima zi de viata de dupa Mc Donald's", spune, zambind. "Tocmai am intrat in concediu. Macar o luna nu ma mai gandesc la nimic. Simt o mare nevoie de schimbare, si mental si fizic".



"De ce ati plecat, pana la urma"?, il intreb. "Aveati o cariera incredibila, banii erau foarte buni, cea mai buna pozitie". "Ajunsesem la un fel de uzura dupa 16 ani de Mc Donald's si, inainte, 2 ani la Coca Cola (director de vanzari - n.r.)", spune, mangaindu-si cu afectiune cainele, un lup alsacian botezat Aras.

"Renunt, cred ca a venit timpul. 16 ani inseamna patru mandate parlamentare", glumeste, dupa care remarca spontan: "Uite, imi plimb cainele in parc si nu e zi de weekend".

"Nu a fost o treaba usoara sa muncesc o viata intreaga intr-o multinationala. A sosit insa timpul insa sa fac o schimbare", spune primul angajat Mc Donald's Romania, care mai apoi a deschis Mc Donald's in Moldova, in Bulgaria, in tarile din fosta Iugoslavie.

"Simteam nevoia unei noi provocari. Voi construi, de anul viitor propriul meu business, voi aduce o mare marca straina aici, dar nu pot sa spun mai mult", declara. "Pornind de acum un business pe perioada de criza, consider ca va fi mai usor pentru ca pornesc de jos. Mai rau nu se poate. Sunt pregatit si sper. Nu stiu daca voi avea succes, insa voi incerca. Imi voi pune toata experienta la bataie. Trebuie sa reusesc".

Are motive sa aiba incredere in fortele proprii. "Privesc cu satisfactie in urma, am avut parte de o experienta manageriala incredibila, care nu se compara cu niciun MBA", spune. "Am primit oferte din toate partile, dupa ce am decis sa plec din Mc Donald's. E timpul insa sa ma apuc de afacerea mea".

Ce lasa in urma sa, dupa 16 ani de Mc Donald's? "O afacere prospera (de peste 100 mil. euro anual - n.r.), dinamica, in continua dezvoltare chiar si acum, in perioada de criza", spune Alecu. "Din fericire, Mc Donald's a mers atat de bine pana acum pentru ca am avut rabdare si l-am construit incet. Nu a existat presiunea profitului azi, a rezultatelor imediate. O firma mare isi permite sa construiasca cu rabdare si profesionalism. Asta a fost sansa, sa lucrez la o multinationala. Ani de zile ne-au lasat sa construim fara sa ne preseze cu profitul, spunandu-ne ca el va veni de la sine, si iata ca a venit".

Cum-necum, numele Mc Donald's va fi legat de numele meu, e o satisfactie uriasaMarian Alecu, fondatorul Mc Donald's Romania


De ce atat de multi directori generali sunt schimbati pe fondul crizei in Romania? "E chestie de flexibilitate a firmelor, iar aici exista, intr-adevar multe probleme. Important nu e sa cauti vinovatii, sa incepi o vanatoare de vrajitoare ci sa incerci sa te pliezi la situatia actuala, sa fii flexibil. Degeaba stam si ne jelim ce bine a fost acum 1 an, acum 2 ani. Aceasta e viata!".

Ponturi de criza

Vede criza pe o oportunitate, nu ca pe o perioada de dezastru. "Romania este in continuare o piata cu multe oportunitati, este a 7-a piata a Europei. Cred ca e loc de facut afaceri".

Dati-mi niste ponturi, ii cer. "Sunt asa de multe oportunitati din care se pot scoate bani pe termen lung. M-as referi in primul rand la infrastructura, la lipsa parcarilor, la firmele de constructii care ar trebui sa aiba atat de mult de lucru acum cu reabilitarea termica a cladirilor, reciclarea gunoaielor etc. In plus, sunt foarte multe firme cu afaceri in domenii privilegiate, afara, care un au ajuns inca in Romania. Totul este sa deschizi ochii si sa cauti oportunitatea", spune "mogulul" fast-food-urilor, cum a fost botezat de presa.

In Romania avem atat de multe de facut incat criza n-ar trebui sa ne afectezeMarian Alecu, fondatorul Mc Donald's Romania

Daca tot sunt atatea oportunitati, de ce nu fac si altii la fel? "E greu, pentru ca, mai ales acum in vremuri de criza, sa lucrezi intr-o multinationala inseamna sa ai in primul rand stabilitate, niste conditii materiale mai bune, sa ti se respecte drepturile. Renunta doar cei care au intr-adevar curaj, timp dar si bani sa isi permita". Romanii au, in opinia lui, si un "defect" pe care angajatii straini nu il au. "Sunt muncitori, insa merg de multe ori la extrem. Nu mai au timp sa ridice privirea, sa vada dincolo de jobul de zi cu zi. In mod normal e o calitate", spune Alecu.

De ce nu promovam oamenii de valoare, "open-minded", in Guvern?

Romania se afla, in opinia sa, intr-o situatie de-a dreptul paradoxala. Avem potential de crestere chiar si in criza, insa reusim sa batem recordul mondial la ineficienta.

"Noi nu avem avem nicio strategie pe niciun domeniu, niciun domeniu prioritar. Noi inca suntem la faza "Sa dea Dumnezeu sa mearga si maine"", spune omul de afaceri. De vina sunt oamenii, calitatile lor manageriale.

"Din nefericire, angajatii de top ai statului nu au fost pregatiti pentru aceasta situatie. Invata si ei acum, lovindu-se cu capul de prag. Nu inteleg de ce nu ne folosim de generatia asta crescuta si educata dupa business-ul occidental, de cei cu MBA-uri afara, de cei care au spiritul antreprenorial in sange. In acesti 20 ani, Romania nu le-a dat nicio sansa sa arate ce pot. Ma uitam la bulgari care au pus in Guvern oameni de 38 de ani, care gandesc altfel. Nu ii credeam in stare sa faca asta, dar uite ca au facut-o. Nu stiu neaparat daca e solutia ideala, dar macar au incercat", spune cu naduf.

Se vede ca e preocupat de ce se intampla in "sferele inalte" ale puterii. Este deranjat de incapacitatea autoritatilor. "Cred ca numai daca am fi in stare sa absorbim fondurile europene (30 mld. euro pana in 2014 - n.r.) si sa ne folosim de ele, Romania reala ar atrage un volum foarte mare de munca. Suntem inca departe de nivelul la care trebuie sa fim si, din pacate, nu reusim sa iesim la capat", spune fostul, deja, GM de la Mc Donald's.

E suparat si pe modul in care statul a inteles sa isi trateze angajatii. Nu intelege de ce, in loc sa fie stimulata munca, in aceasta perioada, s-a trecut la disponibilizari, ca principala masura anti-criza. In plus, acuza guvernul ca, in loc sa scada taxele salariale cu macar 1 la suta, pentru a impulsiona munca, le-a crescut si astfel a incurajat munca la negru.

"Sunt probleme de strategie, de business plan national, de oportunitati ce trebuie exploatate. Turismul, agricultura, comertul, toate au un potential urias insa ce s-a facut pana acum a fost la nivel "heirupist". Am tot facut strategii pe termen lung, ineficiente, in loc sa consultam expertii si sa lucram pe termen scurt si mediu, pentru a exploata oportunitatile crizei".

Daca nici noi nu avem potential, atunci Bulgaria sau tarile astea mici trebuie sa isi puna streangul de gatMarian Alecu, fondatorul Mc Donald's Romania

E insa optimist. Chiar si cu o clasa politica incapabila, cu un guvern ineficient, vom trece cu bine de criza. De ce? Pentru ca suntem o piata mare, care atrage ca un magnet investitorii. Odata incheiata criza, vom redeveni din nou o piata in crestere, insa de aceasta data va fi o crestere economica sustenabila, nu una speculativa.

Exemplul succesului Mc Donald's in Romania este relevant, in opinia sa. "Romanii nu au uitat comunismul si asta e un avantaj. Vor face orice pentru a iesi din situatia in care se afla, vor cauta sa traiasca mai bine. Stimularea consumului este esentiala pentru Romania. Daca vom sti sa facem ca acest lucru sa se intample, efectele pozitive se vor vedea imediat".

Carte de vizita

- 52 de ani
- Facultatea de Tehnologie a Constructiilor de Masini din Institutul Politehnic Bucuresti (1982)
- inginer si apoi director comercial la Vulcan, pana in 1991
- director de vanzari Coca Cola (1991-1994)
- primul angajat Mc Donald's (1994), care a crescut la peste 60 de restaurante in Romania
- director general Romania si apoi regional Mc. Donald's Republica Moldova, Bulgaria, Georgia si Azerbadjan (1998 - 2009)


Piata de fast-food

250.000 de romani mananca zilnic in restaurantele primilor doi jucatori din piata de fast-food, Mc Donald's si KFC

Piata locala valoreaza intre 1,5 si 2 mld. euro

Nou intratul Burger King are circa 10 restaurante, fata de cele peste 30 ale KFC si mai mult de 60 ale Mc Donald's
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ionut Calugaru a spus:
25/09/2009 07:16
Stimate Domn,

va felicit pentru alegerea facuta. Dovediti curaj! Insa ceea ce m-a impresionat in discursul dvs, este optimismul emanat, contrar "modei" actuale cand majoritatea antreprenorilor sau investitorilor s-au pervertit pe fondul crizei.

va urez succes in business-ul dvs. Sunt sigur ca va avea succes.

Ionut C
 
Popa George a spus:
25/09/2009 13:40
Un alt specialist de top care refuza sa se prostitueze. Este remarcabil cati profsionisti cu ani grei de experienta decid in acest an sa paraseasca firme in care au ridicat evectiv stacheta si auadus business de milioane.
Ca el, mai sunt oameni din publicitate, financiar si marketing, precum si vanzari. Toti au in comun cel putn 10 ani de activitate, posturi de top management si o carte de vizita impecabila.
Care ar fi motivul? Poate ca s-au saturat sa fie exploatati 24/24 ore, poate ca le este sila de noul trend in care sunt adusi manageri din afara care sa fie securizati pe timp de criza, sau cine stie? Poate ca ese asa cum declar ei....
Parerea mea este ca in cativa ani se va simti aceasta modificare de management de top, iar acesi oameni vor costa sa-i ai alaturi. Piata este plina de pseudo manageri care se vand pe nimic si care braveaza, dar care sunt dati afara intr-un interval de timp.
Succes-Uri (sic)
 
potpal a spus:
27/09/2009 12:22
Mi-au placut parerile despre ineficienta guvernului,increderea in specialistii noi,scoliti si practicanti in occident,dar care la noi n-au loc,modul in care Romania s-ar putea redresa doar atragand uriasele fonduri europene alocate(in prezent nu stiu daca s-au folosit 5%din aceste fonduri).Interviul ar trebui multiplicat si trimis tuturor membrilor guvernului,pt.a le da idei si a termina cu actualul stil heirupist de guvernare,fara nicio viziune pe termen mediu si lung.Dar cred ca ar fi degeaba chiar si o asemenea atentionare......
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 23 Iulie 2019, 12:44
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter