- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

BNR vrea ca Protectia Consumatorilor sa nu mai aiba dreptul de a suspenda banci

11 Nov, 14:07 • Redactia DailyBusiness
Presedintele Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan, a declarat, joi, ca a primit de la BNR o adresa prin care i se propune abrogarea din OUG 50/2010 a textului care da posibilitatea ANPC sa suspende activitatea de creditare a unei banci.
BNR vrea ca Protectia Consumatorilor sa nu mai aiba dreptul de a suspenda banci

„Am primit de la BNR aceasta solicitare. BNR spune ca este singura chestiune pe care a retinut-o misiunea FMI, solicitand eliminarea din textul legii a prevederii care da competente Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) sa suspende autorizatiile de creditare ale institutiilor de credit”, a spus Viorel Stefan, citat de Mediafax.

El a adaugat ca nu este convins ca solutia pe care o propune BNR este completa, in conditiile in care banca centrala propune abrogarea textului si nu reformularea acestuia.

Viorel Stefan a spus ca, in opinia sa, nu abrogarea textului este solutia corecta, ci introducerea unui alt text care sa dea o solutie pentru situatia in care un inspector ANPC constata ca pe piata bancara exista un produs neconform cu legea.

„Solutia viabila ar fi ca ANPC sa aiba competenta de a suspenda comercializarea acelui produs neconform cu legea si a aduce la cunostinta BNR, urmand ca BNR sa aiba ultimul cuvant. Daca BNR spune ca ANPC nu are dreptate, atunci se ridica suspendarea si banca continua sa comercializeze produsul. Daca BNR confirma solutia ANPC, atunci apare o interdictie a produsului definitiva si o obligatie in contul bancilor de a retrage din toata piata si produsele vandute anterior”, a spus Viorel Stefan.