Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, alegând pentru Palatul Victoria o persoană din afara partidelor, cu un profil profesional construit în presă, diplomație și administrație publică. În vârstă de 55 de ani, Niculescu nu are experiență electorală și nu este cunoscut ca om politic, însă are peste două decenii de activitate jurnalistică și aproape zece ani de experiență în diplomație și administrația centrală, potrivit mediafax.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Nicușor Dan îl desemnează premier pe Luca Niculescu: „Are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate!”
După desemnare, principala sa misiune va fi formarea unei echipe guvernamentale și obținerea sprijinului parlamentar necesar pentru învestire. În acest context, experiența acumulată în negocieri diplomatice și în coordonarea unor procese administrative complexe ar putea fi unul dintre principalele argumente în favoarea sa, însă lipsa unei structuri politice proprii reprezintă, în același timp, una dintre marile provocări.
Luca Niculescu s-a născut la București, pe 25 aprilie 1971, și a absolvit în 1995 Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Ulterior, a urmat un master în Jurnalism European la Strasbourg. Cariera în presă a început încă din timpul facultății, în 1992, când a ajuns la Radio Delta, post devenit ulterior RFI România.
De-a lungul anilor, Niculescu a parcurs mai multe etape ale profesiei, de la reporter și redactor până la realizator de emisiuni și redactor-șef. Din anul 2000 a condus RFI România și a devenit o voce cunoscută în jurnalismul românesc de politică externă. A lucrat sau a colaborat și cu Money Channel, TVR și Digi24, unde a moderat emisiuni precum „Imparțial” și „Pașaport diplomatic”. În paralel, a fost corespondent în România pentru mai multe instituții de presă franceze, între care France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul „Libération”.
Pentru activitatea sa jurnalistică, Niculescu a primit în 2010 distincția „Jurnalistul European al Anului”, acordată de Institutul European din România. Experiența din presă a fost urmată de trecerea către diplomație, schimbare care avea să îi definească următoarea etapă profesională.
În 2015, președintele de atunci, Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcția de ambasador al României în Franța. Niculescu a preluat postul în 2016 și a rămas la Paris până în 2022. Mandatul său diplomatic a inclus și acreditarea în Monaco și Andorra, precum și reprezentarea României în relația cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, între care OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei.
În perioada 2019–2022, Niculescu a condus și Grupul Ambasadorilor Francofoni din Franța. Mandatul său s-a suprapus cu o perioadă de apropiere politică între România și Franța și cu ascensiunea lui Emmanuel Macron. Niculescu a susținut în acea perioadă ideea unei Europe deschise și a vorbit despre alegerea dintre „izolare și deschidere”, într-un context marcat de schimbări politice importante pe continent.
Experiența diplomatică a fost însoțită de o concepție proprie asupra negocierii și relațiilor internaționale. Într-un interviu din 2021, Niculescu spunea că „diplomația, ca și jurnalismul, este un sport de contact”, explicând că relațiile nu pot fi construite doar din birou, ci presupun întâlniri, dialog și contacte directe. Într-o altă intervenție, el sublinia diferența dintre cele două profesii: jurnalistul trebuie să învețe să vorbească, în timp ce ambasadorul trebuie să învețe și când să tacă.
După încheierea mandatului de la Paris, în 2022, Niculescu a revenit în administrația centrală și a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, precum și coordonator național al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Acest proiect reprezintă una dintre cele mai importante experiențe administrative pe care le aduce în noua sa misiune.
Coordonarea aderării la OCDE a presupus lucrul cu numeroase ministere și instituții și negocierea unor schimbări legislative și de politici publice în domenii precum administrația, fiscalitatea, investițiile, mediul, guvernanța corporativă, agricultura și sănătatea. În mai 2026, Niculescu anunța că România închisese 24 dintre cele 25 de comitete necesare în procesul de aderare și se afla într-o poziție avansată în raport cu celelalte state care începuseră negocierile în aceeași perioadă.
În discursurile sale despre acest proces, Niculescu a insistat asupra ideii că România dispune de profesioniști capabili în administrație, chiar și în perioadele de instabilitate politică. El s-a declarat și un optimist, spunând că este „condamnat să fiu optimist”, iar una dintre preocupările sale a fost prezentarea unei imagini a României ca stat funcțional și capabil să respecte standardele economiilor dezvoltate.
Experiența acumulată în procesul OCDE ar putea deveni una dintre principalele sale atuuri ca premier desemnat, mai ales într-un moment în care România are nevoie de reforme administrative, disciplină fiscală și recâștigarea credibilității în fața partenerilor externi și a investitorilor. Niculescu a explicat în trecut că, în timp ce NATO este asociată în primul rând cu securitatea, iar Uniunea Europeană cu prosperitatea, OCDE poate aduce României credibilitate și reputație economică, cu efecte asupra capacității de a atrage investiții.
Numele său a mai fost luat în calcul pentru o funcție guvernamentală și în această vară. În iunie, premierul desemnat Eugen Tomac îl propusese pentru Ministerul Afacerilor Externe, însă acel cabinet nu a ajuns să fie învestit. Câteva luni mai târziu, Niculescu a fost desemnat direct pentru funcția de prim-ministru.
Activitatea sa diplomatică a fost recunoscută și de autoritățile franceze. În 2023, a primit Legiunea de Onoare în grad de Comandor, acordată de președintele Franței, precum și Ordinul Artelor și Literelor în grad de Comandor. În România a primit, de asemenea, Crucea Regală a României.
În acest moment, cea mai dificilă etapă a carierei sale abia începe. Niculescu trebuie să transforme experiența profesională acumulată în diplomație și administrație într-un proiect politic capabil să obțină majoritatea necesară în Parlament. Profilul său apolitic poate fi un avantaj într-un context în care se caută o figură de compromis, dar lipsa unei baze politice proprii îl obligă să construiască rapid relații și alianțe cu partidele care îi pot susține guvernul.