Veranda Mall a înregistrat aproximativ 90 de milioane de vizite de la deschiderea din octombrie 2016 și a ajuns la 130 de chiriași, cu o suprafață închiriabilă de circa 35.000 de metri pătrați.
În 2025, vânzările chiriașilor au crescut cu peste 5% față de anul precedent, iar numărul vizitatorilor s-a ridicat la aproximativ 10 milioane, potrivit datelor companiei. Gradul de ocupare s-a menținut aproape de 100% în perioada de după pandemie.
Veranda Mall a fost inaugurat în 2016 pe terenul fostei fabrici de mase plastice Prodplast, cu aproximativ 100 de spații comerciale și un grad de ocupare de 97%. În primul weekend de funcționare, centrul comercial a primit peste 150.000 de vizitatori.
În 2019, proiectul a fost extins printr-o investiție de 10 milioane de euro, care a adăugat peste 6.000 de metri pătrați. Extinderea a inclus cinematograful Cinemax, cu 12 săli, un centru de fitness World Class România, un restaurant și primul magazin Decathlon din centrul Capitalei. Oferta de divertisment a fost completată cu un loc de joacă, jocuri arcade, o arenă de realitate virtuală, un spațiu Laser Maxx și escape rooms.
În prezent, aproximativ 1.000 de persoane lucrează zilnic în centrul comercial, dintre care 18 sunt angajate aici încă de la deschiderea din 2016.
Strada Ziduri Moși a fost lărgită, a fost creat un acces auto suplimentar dinspre Șoseaua Electronicii, trotuarele au fost refăcute, a fost amenajat un refugiu de tramvai, iar semafoarele din zonă au fost sincronizate.
Proiectul include și o esplanadă de 15.000 de metri pătrați, unde sunt organizate concerte, spectacole și activități sportive deschise publicului.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2026/10/Veranda-Mall-2-1024x768.jpg)
„Pe locul acesta, bucureștenii se adună de aproape 300 de ani. Pe vremea Târgului Moșilor, veneau în Obor să cumpere, să vadă un spectacol și să petreacă timp împreună. Când am proiectat Veranda Mall, ne-am propus să păstrăm acest rol și să-l adaptăm la nevoile de azi ale cartierului”, a declarat Andrei Pogonaru, Owner Representative Veranda Mall.
Acesta a afirmat că proiectul a fost gândit în jurul nevoilor locuitorilor din apropiere, de la infrastructura urbană și esplanadă până la mixul de chiriași și serviciile disponibile în centrul comercial.
Veranda Mall deține certificarea BREEAM In-Use – Excellent.
Panourile fotovoltaice, instalate printr-o investiție de peste 900.000 de euro, asigură aproximativ 20–30% din energia electrică necesară spațiilor comune pentru încălzire, răcire și iluminat.
Cu ocazia aniversării a zece ani de la deschidere, Veranda Mall organizează, în perioada 27–31 octombrie, prima ediție a evenimentului „Zilele Moșilor – Acasă, de 10 ani”. Programul cuprinde spectacole, concerte, activități sportive, ateliere pentru copii și jocuri cu premii, organizate în centrul comercial și în amfiteatrul exterior.
Evenimentul pornește de la tradiția Târgului Moșilor, unul dintre bâlciurile cunoscute ale vechiului București, unde oamenii veneau atât pentru cumpărături, cât și pentru spectacole și întâlniri cu familia sau prietenii.
Pe durata aniversării, vizitatorii pot vedea o expoziție cu aproximativ 70 de fluturi vii, fotografii de arhivă din volumul „Oborul, ieri și azi” și un panou cu momente din primul deceniu al centrului comercial.
Programul include și activități interactive, între care un photobooth bazat pe inteligență artificială, un telefon aniversar care poate aduce premii și un joc în care participanții trebuie să oprească un buton la exact zece secunde.
Programul mai cuprinde clase de arte marțiale, Zumba și streetdance, ateliere de desen, întâlniri cu personaje pentru copii, un spectacol al Circului Metropolitan București, experiențe de shopping în realitate virtuală și demonstrații de capoeira.
Ultima zi a evenimentului, 31 octombrie, se va încheia cu un DJ Party, un spectacol de artificii și un tort aniversar oferit de Carrefour.
Peste 30 de magazine din centrul comercial participă la campanie cu reduceri de 10% pentru produse și servicii selectate, în condițiile stabilite de fiecare comerciant. Participarea la activitățile din program este gratuită, însă unele evenimente presupun înscriere prealabilă sau îndeplinirea unor condiții specifice.
Citește și: Normal, retailerul danez, intră în această toamnă pe piaţa din România