Auto

Dublarea volumului de transport pentru Dacia a mentinut afacerile Gefco la peste 22 mil. euro in 2009

07 Jun, 11:48 • Redactia DailyBusiness
Compania de transport si logistica Gefco a transportat anul trecut peste 82.000 de vehicule noi pentru Dacia, un volum aproape dublu in comparatie cu cel din 2008, fapt ce a contribuit, printre altele, la diminuarea cifrei de afaceri a companiei cu doar 2,8%, pana la 22,8 mil. euro in 2009.
Dublarea volumului de transport pentru Dacia a mentinut afacerile Gefco la peste 22 mil. euro in 2009

„Desi mediul economic din Romania a fost puternic afectat de criza, fiind caracterizat de o scadere dramatica a investitiilor straine directe (cu aproximativ 50%) si a pietei de automobile (cu peste 60%), Gefco a inregistrat la sfarsitul anului 2009 o cifra de afaceri de 22,8 mil. euro, in scadere cu doar 2,8% comparativ cu anul 2008, cand a inregistrat 23,4 mil. euro”, se arata intr-un comunicat al companiei.

Gefco Romania a implementat o serie de masuri pentru a diminua efectele crizei economice, axandu-se pe campania comerciala care a permis generarea de noi contracte. Datorita capacitatii sale de a-si ajusta ofertele, Gefco Romania a castigat noi clienti reprezentand si alte sectoare de activitate pe langa cel auto.

Printre realizarile Gefco in 2009 se numara initierea a 13 proiecte cu companii reprezentand diverse sectoare de activitate, precum sectorul de electrocasnice, industrial, auto, si chimic. De asemenea, Gefco a transportat peste 82.000 de vehicule noi pentru Dacia, un volum aproape dublu in comparatie cu cel din 2008.

De asemenea, Gefco Romania si-a mentinut in 2009 numarul de angajati din 2008 (70 angajati).

Gefco este prezent in 150 de tari din lume si se claseaza intre primele 10 grupuri europene de logistica, cu o cifra de afaceri de 2,9 miliarde euro in 2009. Grupul numara 400 de locatii in intreaga lume si are peste 9.400 de angajati. Gefco isi dezvolta activitatea in 3 zone prioritare: Europa, Asia si America de Sud.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Siegfried Mureșan, atac la Sorin Grindeanu: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Siegfried Mureșan, atac la Sorin Grindeanu: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Audierile pentru Guvernul Mureșan continuă marți. Zece miniștri propuși intră în comisiile Parlamentului
Audierile pentru Guvernul Mureșan continuă marți. Zece miniștri propuși intră în comisiile Parlamentului
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu moment de bilanț, ci un punct de plecare
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu ...
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în comisiile parlamentare
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în ...
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional asupra subsidiarei
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional ...
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări rămâne semnificativ
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări ...
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe 3 și 4 octombrie
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe ...
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz ...
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, iar consumul încetinește
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, ...
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat împotrivă
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat ...
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă de selecție a calității
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă ...
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri despre un dosar „confidențial”
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri ...
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...