Auto

Noua revolutie de la Mioveni: Dacia Solenza X52 se pregateste sa intre in productie

15 Oct, 00:07 • razvan.codorean
Amanat din cauza crizei economice, proiectul primei berline Dacia cu pretentii premium ar putea intra in curand pe liniile de productie. Renault fabrica deja Sandero in Maroc, iar specialistii spun ca decizia a fost luata nu pentru ca modelul ar avea o mare cerere in piata, ci pentru a face loc la Mioveni viitoarei masini de familie dezvoltata pe platforma Fluence.
Noua revolutie de la Mioveni: Dacia Solenza X52 se pregateste sa intre in productie

Cea de a doua linie de productie a uzinei
Renault din Maroc a intrat pe 8 octombrie in functiune, astfel ca modelelor Loggy si Dokker produse deja la aceasta uzina se adauga Dacia
Sandero (fabricat pana acum doar la Mioveni). 

Pentru francezi, decizia pare sa fie una
strategica.  Potrivit unor surse din
piata auto, compania-mama Renault ar vrea sa transfere, treptat, in Africa, productia
modelelor ieftine, urmand ca la uzina din Romania sa produca in principal
SUV-ul Duster si viitoarea Solenza cu nume de cod X52.
 

Nu este
exclus, totodata, ca in Romania sa fie produsa, din 2015, si primul model de
clasa mica al Dacia, cunoscut sub numele de Dacia City.
 

La
nivel oficial, niciuna dintre aceste informatii nu este confirmata, insa la
uzina se stie deja ca se pregateste demararea unui nou proiect.
 

O dovada
in plus o reprezinta vizita facuta zilele trecute in Romania de sefii Renault,
care s-au intalnit cu presedintele Traian Basescu, pentru a se asigura ca vor
beneficia de sprijinul statului roman pentru a demara acest proiect. 

Ce miza are X52

Proiectul
X52 este vazut drept
prima masina post-criza, una care sa vina in intampinarea unei cresteri a
pietei auto, prognozata pentru anii urmatori.
 

Francezii vor astfel sa prinda noul ”val”
al cererii cu o masina moderna, mai putin poluanta si cu un pret de 10-11.000
euro. Vor reusi?

”Loganul a fost destinat pietelor emergente si numai datorita crizei, a ajuns
sa fie vanduta cu succes pe pietele occidentale. Noua gama X52 va depasi acest
nivel. Vom vedea prima masina globala a Dacia, in fapt primul automobil
destinat tuturor pietelor internationale”, afirma, anterior, analistul auto Razvan
Marinescu.
 

Noul model, cunoscut si sub numele Solenza,
a trecut demult de faza schitelor si se afla in procesul de pre-productie. Cei
54 de furnizori locali si cei 134 furnizori externi ai Dacia au primit
deja comenzile pentru noile componente.
 

[b]Un Renault Fluence cu aer spartan[/b]
 

Noua masina va fi, in fapt, un Logan II cu
usoare pretentii premium, pentru a concura de la egal la egal, printre altele, Skoda Rapid.

Dezvoltat pe platforma SM3, la fel ca
Renault Fluence, automobilul va include patru usi si un portbagaj incapator, cu
hayon, care sa pastreze forma de sedan in trei volume, dar care sa permita
accesul la portbagaj ca intr-un hatchback – solutie pe care o regasim in
prezent la modele precum Skoda Octavia.
 

[img=4369][/img]
Modificarea partii din spate s-ar putea
realiza in ideea de a atrage cat mai multi clienti vest-europeni, in contextul in
care sedanul se vinde bine doar pe piete emergente precum Europa de Est, in
timp ce occidentalii prefera versiunile hatchback.
 

Farurile si grilele vor fi, cel mai
probabil, aceleasi ca pe Logan, insa cu mai multe insertii de crom.
 

Piesele vor proveni, in marea lor
majoritate de la modelele constructorului francez aflate in productie in
urmatorii 2 ani.
 

La nivel de motorizare, noul model va
beneficia de noile motoare Euro 5 H4si H5, de 1.4 si 1.6 litri, cu emisii de
carbon mai scazute si un consum de carburant mai redus. Este posibil ca cea mai
ieftina varianta sa primeasca motorul K7 upgradat la Euro 5.

Nu este exclus si
ca viitoarea generatie Dacia sa aduca si primul model „eco”,
construit exclusiv pentru pietele dezvoltate.
 

La interior, masina va include dotari precum
sistemul Start/Stop al motorului care opreste motorul la semafor si il porneste
automat atunci cand este apasat ambreiajul, sistemul de navigatie cu ecran
touch screen (aceelasi de la gama Lodgy), scaunele incalzite, pilotul automat
etc.
 

Tot la nivel de dotari, noul model va
beneficia si de o gama de dotari de clasa superioara, de la cutia
automata, la faruri cu led-uri, bineinteles pentru variantele de echipare de
top.
 

Pretul de plecare
estimat de experti pentru noul model ar urma sa fie in jur de 10.000 euro.
Bineinteles, variantele de top ar putea ajunge la 14-15.000 euro.