Cariere

Aviva isi instruieste cei 30.000 agenti de marketing

03 Sep, 18:15 • Redactia DailyBusiness
Managementul companiei de asigurari Aviva va efectua un turneu in tara, pentru a sustine seminarii regionale cu cei 30.000 agenti de marketing recrutati pentru Pilonul II de pensii, in cadrul unui program de pregatire de trei luni, ajuns la a treia etapa.
Aviva isi instruieste cei 30.000 agenti de marketing

In cadrul turneului, managementul companiei s-a aflat, luni, la Bucuresti. „Aviva are obiective importante in ceea ce priveste piata romaneasca, lucru dovedit si de investitia de 100 milioane de euro pe care grupul a facut-o pentru compania de pensii”, a declarat Shah Rouf, directorul general al grupului Aviva Romania.

Prima etapa a acestui stagiu de pregatire a constat intr-un training de baza aprobat de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), combinat cu un examen obligatoriu, iar cea de-a doua etapa s-a materializat printr-o instruire permanenta avand ca suport de curs Ghidul Agentului de marketing, un instrument de vanzari dezvoltat de Aviva, precum si training online, informeaza un comunicat al companiei.

Conducerea companiei a organizat acest turneu in tara pentru a fi alaturi de cei 30.000 de agenti de marketing inainte de 17 septembrie 2007, data la care se va da startul oficial pentru campania de strangere de acte de aderare pentru pensiile private obligatorii, mai precizeaza comunicatul.

Reprezentantii grupului au subliniat importanta acestei campanii. „Practic, in aceasta perioada, 2% din contributiile de asigurari sociale a peste 3 milioane de angajati vor fi redirectionati in conturile lor individuale, administrate de catre companiilor autorizate ca administratori de fonduri de pensii private obligatorii”, se arata in comunicatul Aviva.

Incepand cu 17 septembrie, romanii cu varste de pana la 35 de ani, care contribuie la sistemul public de pensii, vor trebui sa aleaga un fond de pensii administrat privat. Ei vor avea la dispozitie patru luni pentru a-si exercita aceasta optiune, apoi angajatii care nu si-au ales un fond de pensii la care sa contribuie vor fi distribuiti aleatoriu de catre CSSPP. Participarea la un fond de pensii administrate privat este obligatorie pentru cei sub 35 de ani si optionala pentru salariatii care au intre 36 si 45 de ani.

Aviva Asigurari de Viata SA si Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat SA fac parte din grupul britanic Aviva. Grupul are 535 miliarde euro active in administrare, care reprezinta banii celor peste 40 de milioane de clienti din intreaga lume. In Romania, Aviva are peste 430.000 de clienti si agentii si centre de dezvoltare in 23 de orase.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...