Cariere

Marian Parvu este noul director general al combinatului Oltchim

23 Oct, 16:01 • Redactia DailyBusiness
Noul director general al Oltchim este inginerul Marian Parvu, care a condus pana in prezent platforma petrochimica Bradu de la Pitesti, un activ al combinatului valcean, a declarat liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.
Marian Parvu este noul director general al combinatului Oltchim

„Discutiile
purtate azi al sediul Ministerului Economiei au fost utile. Domnul
ministru Gerea a promis ca in doua saptamani va veni la Oltchim. In
maxim doua saptamani se va realiza si un tablou complet al
creditorilor, urmand ca apoi sa se infiinteze societatea Oltchim II.
Tot azi s-a decis ca directorul general al Oltchim sa fie domnul
inginer Marian Parvu, cel care a condus pana in prezent platforma
petrochimica Bradu de la Pitesti, acesta inlocuindu-l pe domnul Mihai
Talpasan, care devine astfel adjunct”, a declarat Cernev pentru
Agerpres.

La sediul Ministerului Economiei a avut
loc miercuri o discutie pe tema Oltchim la care au participat
parlamentarii valceni, autoritatile judetene – prefectul Mircea
Nadolu si presedintele CJ, Ion Cilea – administratorii judiciari,
sindicatele si ministrul Andrei Gerea.

Presedintele CJ Valcea anunta marti ca
va aborda in discutia de la Ministerul Economiei mai multe teme,
printre care revizuirea in regim de urgenta si imbunatatirea planului
de reorganizare pentru functionarea Societatii Oltchim in sistem
integrat cu rafinaria Arpechim Pitesti; conversia in actiuni a
creantelor Electrica, Avas, CFR Marfa, Salrom etc; stoparea
actiunilor de instrainare prin vanzare a activelor fara a avea la
baza o decizie politica si guvernamentala; asigurarea capitalului de
lucru in valoare de 50 milioane euro pentru repunerea in functiune si
atingerea parametrilor productivi in instalatiile de care depind
rentabilitatea si profitabilitatea Oltchim; reducerea cheltuielilor
neeconomice prin diminuarea numarului de directori de la 21 la
maximum opt si a excesului de servicii puse la dispozitia acestora
(autoturisme, oficii de secretariat, protocol etc).

Alte teme avute in vedere erau
declansarea procesului de analiza, cu maxima responsabilitate si prin
conlucrare intre factorii implicati, a tuturor ofertelor de finantare
si privatizare a Oltchim; preluarea personalului care asigura
serviciile de mentenanta de la Societatea Mentchim, unitate
externalizata, dar cu capital integral al Oltchim, deoarece firma
urmeaza sa intre in faliment din cauza datoriilor istorice ale
societatii beneficiare (Oltchim); acordarea pana la data de 30
noiembrie 2013 a drepturilor salariale restante pentru angajatii
mentinuti in activitate, precum si a drepturilor salariale si
platilor compensatorii, conform contractului colectiv de munca,
pentru persoanele disponibilizate de la Oltchim.

Combinatul valcean se afla in
insolventa de la inceputul acestui an, o noua privatizare fiind
preconizata pentru luna noiembrie.

Noul ministru al Economiei a declarat
recent ca singura solutie pentru Oltchim este
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/noul-ministru-al-economiei-singura-solutie-pentru-oltchim-este-integrarea-cu-apechim-94895/]integrarea
cu Apechim[/url].

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...