Cariere

Protestele de la Oltchim continua

11 Apr, 11:58 • Redactia DailyBusiness
Peste 400 de angajati de la Oltchim au iesit din nou joi dimineata in curtea combinatului, solicitand, pe langa revendicarile salariale, demisia administratorilor judiciari si actualei conduceri a combinatului.
Protestele de la Oltchim continua

„Nu stim ce sa mai facem, ni se
promit foarte multe, dar nu primim nimic. Sunt foarte curios daca
treaba asta cu salariile pe decembrie si pe ianuarie va fi rezolvata.
Oamenii in schimb vor sa munceasca si sa stie foarte exact de la
factorii de decizie daca va mai fi sau nu Oltchim”, a declarat
pentru Agerpres liderul Sindicatului Liber de la Oltchim, Mihai
Diculoiu.

Protestatarilor stransi in fata sediului
combinatului li s-a adresat si directorul actual al Oltchim, Mihail
Talpasanu, care le-a spus ca incepand de astazi li se vor vira
restantele salariale pe luna decembrie si ianuarie.

Salariatii
de la Oltchim au reluat in urma cu trei saptamani in fiecare zi
protestele, nemultumiti fiind de neplata salariilor, de lipsa de
perspectiva cu privire la viitorul combinatului si de preconizatele
concedieri colective anuntate de administratorii judiciari ai
societatii.

Salariatii combinatului Oltchim isi vor
primi
integral salariile restante
pana la sfarsitul lunii aprilie, a
anuntat miercuri ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la inceputul
sedintei de Guvern.

Vosganian a aratat
ca Oltchim „a batut toate recordurile” in industria
prelucratoare, inregistrand datorii 793 de milioane de euro.
Premierul Victor Ponta si-a exprimat speranta ca, luna viitoare, dupa
ce vor fi avizati sefii parchetelor, „vom afla cum s-au cheltuit
cei 800 de milioane”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil ...
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide după votul de miercuri
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide ...
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie să mă gândesc”
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie ...
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată pentru cercetări
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată ...
Dominic Fritz, după pierderea mandatului de primar al Timișoarei: „Nu mă retrag. Voi avea în continuare o voce”
Dominic Fritz, după pierderea mandatului de primar al Timișoarei: „Nu mă retrag. Voi avea în continuare ...
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș, întreruptă din cauza unei defecțiuni la șine. Un tren InterRegional Călători, blocat în gară
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș, întreruptă din cauza unei defecțiuni la șine. ...
A murit Stela Neagu „Cea mai bună generație postbelică își pierde unul dintre ultimii martori”
A murit Stela Neagu „Cea mai bună generație postbelică își pierde unul dintre ultimii martori”
AUR critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „Fondurile europene trebuie deblocate și transformate în investiții”
AUR critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „Fondurile europene trebuie deblocate ...