Cariere

Tara cu cei mai workaholici angajati: Cum ii forteaza companiile sa-si ia concediu

26 Aug, 00:14 • Redactia DailyBusiness
Programul incarcat de lucru si presiunea din partea sefilor i-au determinat pe angajatii din aceasta tara sa-si ia tot mai putine zile de concediu. Situatia s-ar putea schimba insa, avand in vedere ca mari companii locale au inceput sa-si incurajeze salariatii sa plece in vacante mai lungi, pentru a le creste productivitatea si creativitatea.
Tara cu cei mai workaholici angajati: Cum ii forteaza companiile sa-si ia concediu

Coreea de Sud este tara unde se lucreaza cele mai multe ore
pe saptamana si cu cea mai mare rata de sinucideri, potrivit Financial Times.
 

Anul trecut, sud-coreenii si-au luat in medie 9 zile de
concediu, cel mai mic numar de zile din cele 24 de natiuni cuprinse intr-un
studiu realizat de agentia de turism Expedia. Spre comparatie, media globala a fost de 20 de zile in vreme
ce in Franta a fost de 31 de zile.
 

Samsung
Electronics, cea mai mare companie sud-coreeana dupa volumul de vanzari, este una
dintre corporatiile care au inceput recent sa-si incurajeze angajatii sa-si ia
mai mult timp liber. Spre exemplu, luna trecuta a anuntat ca le ofera
angajatilor care lucreaza de peste 3 ani in companie posibilitatea sa-si ia un
an sabatic si ca prelungeste concediile de maternitate de la un an la doi ani.
 

Anuntul Samsung vine dupa ce si alte companii sud-coreene
precum Doosan,
SK Energy, S-Oil si Shinhan Bank le-au impus angajatilor concediu obligatoriu
de doua saptamani pe an.
 

Shinhan recurge si la masuri extreme pentru a-i tine pe
angajatii workaholici departe de birou, cum ar delogarea lor din sistemul informatic
al bancii.

In cazul rafinariei S-Oil, angajatii sunt incurajati sa-si
ia cele doua saptamani de concediu obligatoriu prin numirea unui alt coleg care
sa le tina locul in aceasta perioada.

Cateva santiere navale precum Daewoo Shipbuilding &
Marine Engineering isi inchid portile timp de doua
saptamani in vacanta de vara.
 

„Orele suplimentare nu inseamna neaparat mai multa
eficienta”, spune Kim Pan-jung, seful unui sindicat coreean.
 

Sud-coreenii au ajuns workaholici pe fondul industrializarii
rapide a tarii din ultima jumatate de secol. Prin acest proces, tara devastata
de razboi a ajuns sa fie al 7-lea cel mai mare stat dupa volumul tranzactiilor
comerciale, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Comertului din 2014.
 

Potrivit Codului Muncii din Coreea de Sud, angajatii au voie
sa-si ia intre 15-25 de zile de concediu pe an. Multi dintre ei nu isi pot lua
insa toate zilele de concediu de-odata, in special daca lucreaza pentru
companii mici si mijlocii, unde exista deficit de personal. In plus, Cultura confucianista a tarii, bazata pe respectarea
ierarhiei, nu le permite angajatilor sa-si ia concediu decat daca isi iau si
sefii lor.