Turism

An bun pentru HoReCa. Peste 10 milioane de turişti s-au cazat în România până în luna septembrie

02 Nov, 18:57 • Dobran Viorel
Tot mai mulţi turişti aleg România! Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, la nouă luni, au fost de 11,415 milioane de persoane, în creştere cu 18,8% faţă de perioada similară din 2022.
An bun pentru HoReCa. Peste 10 milioane de turişti s-au cazat în România până în luna septembrie

Peste 10,7 milioane de turişti s-au cazat în structurile de primire  din România (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 12,1% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce numărul înnoptărilor a consemnat un avans de 11,5%, până la 23,324 milioane persoane, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (insse.ro)

Sosirile românilor în structurile de primire turistică, în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, au reprezentat 84,8%, iar cele ale turiştilor străini de au fost de 15,2%. Din numărul total de înnoptări, în perioada analizată, turiştii români au reprezentat 85,1% din totalul raportat, iar străinii – 14,9%.

Potrivit sursei citate, durata medie a şederii în primele nouă luni din 2023, a fost de 2,2 zile în ceea ce-i priveşte pe români, respectiv 2,1 zile la străini.

Topul oraşelor alese de turişti: Constanţa, Bucureşti, Braşov

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 31,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.

Vacanţe toamnă 2023: Care este oraşul preferat de 45% dintre turiştii români pentru pentru city-break

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,497 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (1,353 milioane) şi Braşov (1,137 milioane), iar înnoptările în aceleaşi tipuri de cazare au consemnat cele mai mari valori în aceleaşi oraşe, respectiv: Constanţa (5,013 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (2,682 milioane) şi Braşov (2,156 milioane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale străinilor cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au provenit din: Germania (174.200 persoane), Israel (135.600 persoane) şi Italia (134.000 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, la nouă luni, au fost de 11,415 milioane de persoane, în creştere cu 18,8% faţă de perioada similară din 2022.

Peste 10 milioane de turişti s-au cazat în România până în luna septembrie

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 14,994 milioane de persoane, în creştere cu 13,3% comparativ cu acceaşi perioadă a anului trecut.

Conform datelor INS, la nivelul lunii septembrie, sosirile în structurile de primire cu funcţiuni de cazare inclusiv apartamente şi camere de închiriat au însumat 1,31 milioane persoane (+10,9% faţă de cele din luna septembrie 2022), iar înnoptările au crescut cu 11%, la 2,836 milioane.

Din numărul total de sosiri, în luna septembrie 2023, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,3%, iar sosirile turiştilor străini 16,7%.

Din numărul total de înnoptări, în luna septembrie 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 15,6%.

Delta Dunării se confruntă cu o scădere uriașă a numărului de turiști, cauzată de conflictul din Ucraina. Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării cere compensații

Durata medie a şederii în luna septembrie 2023 a fost de 2,2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna septembrie 2023 a fost de 31,1% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna septembrie 2022.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna septembrie 2023, au însumat 1,349 milioane persoane, în creştere cu 15,8% faţă de septembrie 2022, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au depăşit 1,849 milioane persoane, în urcare cu 12,5%.

Vouchere de vacanță 2024. Cine primește tichete și anul următor. Se aplică măsuri drastice

În fiecare an, angajații din anumite instituții din sistemul public primesc tichete de vacanță. Cu toate acestea însă, începând cu anul 2024, nu toate persoanele vor mai avea parte de aceste beneficii. Iată cine sunt cei care vor mai primi voucherele.

Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță în 2024

Începând cu anul următor, voucherele de vacanță vor fi acordate numai angajaților din sectorul bugetar care au salarii mai mici de 14.000 de lei brut. Această modificare importantă face parte dintr-un proiect de lege propus de Ministerul Finanțelor, menit să asigure sustenabilitatea financiară a României pe termen lung

Mulţi turişti aleg muntele
Mulţi turişti aleg muntele

 

De asemenea, proiectul prevede o creștere a valorii voucherelor de vacanță la 1.600 de lei. În expunerea de motive se artă că: ”Cheltuielile privind voucherele de vacanță sau alte drepturi acordate conform reglementărilor legale sau contractelor colective de muncă nu pot depăși anual, în perioada 1 ianuarie 2024- 31 decembrie 2026, contravaloarea a 1.600 lei/an/persoană”.

Potrivit noului proiect, se va limita și valoarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare pentru angajații din sectorul bugetar la maximum 1.500 de lei. În schimb, tichetele de masă și indemnizația de hrană vor fi acordate angajaților cu salarii mai mici de 14.000 de lei brut.

Potrivit noului proiect, se va limita și valoarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare pentru angajații din sectorul bugetar la maximum 1.500 de lei. În schimb, tichetele de masă și indemnizația de hrană vor fi acordate angajaților cu salarii mai mici de 14.000 de lei brut.

Poți citi și: VIDEO. Premierul Ciolacu propune un nou program Rabla. „Am început construcţia bugetului pentru 2024 şi, în funcţie de solicitări, vedem cât de eficienţi suntem”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski