Economie

Actiunile Panasonic, la cel mai redus nivel dupa 1975

05 Nov, 10:56 • Redactia DailyBusiness
Actiunile Panasonic au ajuns luni la cel mai redus nivel dupa 1975, anul lansarii video recorder-ului Betamax, declinul recent al companiei japoneze fiind determinat de majorarea estimarilor privind pierderile din cauza costurilor mai mari de restructurare si de scaderea cererii.
Actiunile Panasonic, la cel mai redus nivel dupa 1975

Panasonic s-a depreciat luni la Tokyo
cu 5,6%, la 388 yeni (4,8 dolari la cursul de luni de pe piata
interbancara), cel mai redus nivel din februarie 1975, transmit
Bloomberg,
citat de Mediafax.

Actiunile companiei au inchis vineri la
New York in coborare cu 4,4%, la 5 dolari, valoare la care
capitalizarea de piata a producatorului de electronice este de 11,6
miliarde dolari.

Titlurile Panasonic au scazut in acest
an la Tokyo cu 41%, una dintre cele mai abrupte corectii din
componenta indicelui de referinta Nikkei 225.