Economie

Rafinaria Petromidia, record istoric de 100 milioane tone procesate

20 Jan, 11:14 • Redactia DailyBusiness
Rafinaria Petromidia, parte a Rompetrol Rafinare si KMG International, a inregistrat in 2014 un record istoric al materiilor prime procesate - peste 5 milioane tone.
Rafinaria Petromidia, record istoric de 100 milioane tone procesate

Cantitatea totala prelucrata de aceasta
din 1979 – anul intrarii in exploatare si pana in prezent a depasit
nivelul de peste 100 milioane tone. 

„Pe fondul investitiilor realizate de
KMG International si KazMunayGas in modernizarea si cresterea
capacitatii de prelucrare, coroborate cu cele pentru dezvoltarea
sectorului de petrochimie, a aprovizionarii cu titei si a
distributiei de carburanti pe plan intern dar si in regiune,
rafinaria situata pe malul Marii Negre a reusit in 2014 atingerea
unor recorduri istorice pe partea operationala. Odata cu finalizarea in 2012 a amplului program
de modernizare si crestere a capacitatii de rafinare, strategia si ambitia noastra
a urmarit si va continua sa urmareasca optimizarea proceselor de productie,
reducerea costurilor de procesare si cresterea eficientei energetice”, a
declarat Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare, compania care
opereaza rafinaria Petromidia.

Printre recordurile istorice
inregistrate de companie in 2014 se numara cresterea productiei de motorina – 2,43 milioane
tone (1,91 milioane tone in 2013 si 1,6 milioane tone in 2012), a randamentelor
pentru motorina – 48,8% (46% in 2013, 39,6% in 2012), dar si a randamentelor
pentru produse albe – 85,7% (85,5% in 2013, 85,4% in 2012). in acelasi timp,
rafinaria a obtinut o imbunatatire a indicelui de eficienta energetica –
99,8 (102,8 in 2013, 115 in 2012).

De asemenea, divizia de petrochimie a
Rompetrol Rafinare a atins capacitatea maxima de productie de polipropilena –
90 mii tone in 2014 (79,8 mii tone in 2013 si 86,3 in 2012).

Rafinaria a functionat anul trecut la
capacitate maxima si nu a consemnat nicio oprire programata sau accidentala (365
de zile), volumul de materie prima procesata fiind de 13.800 de tone/zi.
Acest nivel de productie s-a reflectat si in contributiile la bugetul de stat –
1,8 miliarde USD (1,4 miliarde USD – 2013, 1,2 miliarde USD in 2012).

Valoarea totala a investitiilor
realizate pe platforma Petromidia in perioada 2007 (momentul preluarii si integrarii in
cadrul KazMunayGas) – 2014 a ajuns la aproximativ 1,4 miliarde USD, din care
circa 380 milioane USD au fost alocate pentru realizarea amplului program de
modernizare a rafinariei Petromidia Navodari.

In principal, acesta a
presupus constructia a cinci noi instalatii si modernizarea/extinderea a altor patru
deja existente, obiectivele vizate fiind cresterea capacitatii de rafinare la
peste 5 milioane tone de materie prima/an,

modificarea si alinierea cosului de
produse realizate la cerintele pietei, trecerea la productia exclusiva de carburanti Euro
5, dar si indeplinirea cerintelor europene de in paralel cu programul
de marire a capacitatii de procesare, KMG International a dezvoltat si alte proiecte necesare
sustinerii acestuia – constructia terminalului din largul Marii Negre pentru
aprovizionarea cu titei (capacitate maxima de transfer – 24 milioane tone/an), triplarea
capacitatii de tranzit a produselor petroliere prin Dana 9 a portului Midia, reabilitarea
parcului de rezervoare titei si produse finite, constructia terminalului de
import-export gaz petrolier lichefiat.

In cei peste 35 de ani de existenta,
rafinaria Petromidia a procesat peste 100 milioane tone de materie prima (95,7
milioane tone titei), cea mai mare cantitate de petrol prelucrata de o rafinarie
romaneasca. Din aceasta cantitate, peste 32% a fost prelucrata in ultimii sapte ani
(2007-2014).

Compania Rompetrol Rafinare,
principalul activ al KMG International (fostul Rompetrol Group), opereaza rafinariile
Petromidia Navodari si Vega Ploiesti, fiind si unicul producator de polimeri din
tara.

Detinuta integral de catre compania
nationala de petrol si gaze din Kazakhstan – KazMunayGas, KMG International
activeaza in 12 tari si este una din cele mai puternice companii din Romania si un
important jucator in regiunea Marii Negre si Marii Mediterane, unde detine si
desfasoara operatiuni majore in rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream
si servicii industriale.