Affidea Romania achizitioneaza 4 centre de diagnostic Phoenix

02 Sep, 16:05 • Redactia DailyBusiness
Affidea România anunță preluarea centrelor de diagnostic Phoenix din orașele Cluj-Napoca, Piatra Neamț, Deva și Mediaș, extinzându-și astfel prezența pe piața locală cu încă 4 centre de diagnostic imagistic.
Affidea Romania achizitioneaza 4 centre de diagnostic Phoenix

Centrele Phoenix sunt specializate în servicii
medicale de diagnostic imagistic prin Rezonanță Magnetică și Computer Tomografie, fiind
recunoscute pentru calitatea serviciilor medicale oferite în
orașele
în care sunt prezente, dar și pentru profesionalismul
echipelor medicale, peste 17.000 de pacienți/an apelând la
serviciile medicale ale profesioniștilor Phoenix din cele 4 centre.

Odată cu această nouă achiziție, Grupul Affidea își mărește
prezența
pe piața
serviciilor medicale din România, ajungând la un număr de 18
centre: București Fundeni, București Floreasca, Constanța,
Medgidia, Mangalia, Focșani, Iași Imagistică, Iași Policlinică,
Centrul medical Sanmed Râmnicu Vâlcea, Centrul de diagnostic imagistic
Sanmed Râmnicu Vâlcea, Centrul de diagnostic imagistic
Sanmed Slatina, Cluj, Arad, Petroșani, Phoenix Piatra Neamț,
Phoenix Cluj Napoca, Phoenix Deva și Phoenix Mediaș.

Centrele Phoenix vor funcționa în
continuare sub același nume, urmând ca alinierea la brandul Affidea să
fie realizată într-o etapă viitoare.

De la începutul anului și până în prezent, evoluția companiei Affidea România
a fost marcată de câteva etape esențiale: procesul de rebranding din
luna iunie, deschiderea centrului de imagistică Affidea Floreasca, achiziția
Sanmed, cel mai important furnizor de servicii medicale din zona Olteniei, și
achiziția
celor 4 centre de diagnostic Phoenix.