Finante-Banci

Astra Asigurari, obligata sa plateasca 95 mil. lei in contul unei polite pentru Romstrade

09 Apr, 12:45 • Redactia DailyBusiness
Astra Asigurări va plăti CNADNR în perioada următoare suma de 95 milioane de lei, în baza executării unei polițe, după ce marți toate conturile asigurătorului au fost blocate în urma declanșării procedurii de executare silită prin înființarea popririi asupra acestora.
Astra Asigurari, obligata sa plateasca 95 mil. lei in contul unei polite pentru Romstrade

 „CNADNR a obținut în justiție o hotărâre judecătorească
definitivă și executorie care a obligă Astra la plata sume de 95 milioane de
lei, în baza unei polițe. KPMG, în calitate de administrator special al
societății Astra Asigurări, a informat ASF că un executor judecătoresc a blocat
marți conturile Astra prin înființarea popririi asupra acestora. În perioada
următoare, Astra va efectua plata acestei sume. Astra a atacat sentința prin
recurs, care nu s-a încheiat”, a declarat pentru Mediafax prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel
Coca-Constantinescu.

ASF a anunțat, printr-un comunicat, că a audiat și dezbătut
informarea KPMG cu privire la declanșarea urmăririi silite de către BEJ Trancă
Bogdan Ovidiu în favoarea creditorului CNADNR, respectiv declanșarea procedurii
de executare silită prin înființarea popririi asupra tuturor conturilor.

In toamna anului trecut, Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul companiei de asigurari Astra, aflata in administrare speciala, impotriva unei sentinte a instantei din luna decembrie prin care asiguratorul este obligat sa plateasca CNADNR aproape 95 de milioane de lei.

La finele lunii decembrie 2013, Tribunalul Bucuresti a admis cererea de chemare in judecata formulata in martie 2013 de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) in contradictoriu cuAstra si a obligat compania de asigurari la plata catre CNADNR a sumei de 93,93 milioane de lei, cu titlu de garantie, si a sumei de 955.749 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata. 

Astra trebuie sa achite catre CNADNR suma de 93,93 milioane de lei in baza unei polite emise in favoarea Romstrade, companie aflata in insolventa, pentru realizarea unui tronson de autostrada.