Finante-Banci

Ce a discutat Basescu la Washington cu Obama si Biden

18 Sep, 11:12 • Redactia DailyBusiness
Presedintele Traian Basescu a declarat ca una dintre temerile exprimate in discutia cu presedintele american Barack Obama si cu vicepresedintele Biden a fost legata de Grecia.
Ce a discutat Basescu la Washington cu Obama si Biden

„In discutia cu presedintele Obama si cu vicepresedintele Biden, una dintre temerile exprimate a fost legata de Grecia. Deci Statele Unite sunt extrem de ingrijorate de o evolutie negativa in Zona euro, pentru ca este unul din partenerii importanti ai Statelor Unite eurozona”, a spus Basescu in emisiunea „Dupa 20 de ani” de la ProTV, potrivit [url=http://www.mediafax.ro/politic/basescu-in-discutia-cu-obama-si-biden-una-din-temerile-exprimate-a-fost-legata-de-grecia-8768412/]Mediafax[/url].

Presedintele Basescu s-a intalnit, saptamana trecuta, la Washington, cu presedintele american Barack Obama si cu vicepresedintele Joe Biden.

Unii politicieni din Europa sustin ca ar trebui luat in discutie un faliment ordonat al Greciei, dar istoria sugereaza ca ar fi o afacere foarte dezordonata, daca liderii din zona euro nu vor face pregatiri si nu vor proteja bancile, comenteaza Reuters.

[b]Basescu: Contractul cu Bechtel a fost nefericit, poate exprimarea mea din SUA a fost prea dura[/b]

Presedintele a mai declarat ca relatia cu Bechtel a fost „un contract nefericit”, mentionand ca este posibil ca afirmatia pe care a facut-o la ambasada Romaniei de la Washington sa fi fost „prea dura”.

Traian Basescu a tinut sa sublinieze aportul extraordinar al ambasadorului SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, in negocierea cu Bechtel.

„Aici as vrea sa mentionez aportul extraordinar in mijlocirea dialogului si in iesirea de pe pozitii de forta a Bechtel a ambasadorului Statelor Unite, care a mediat discutia intre Ministerul Transporturilor si Bechtel”, a declarat Traian Basescu, citat de [url=http://www.mediafax.ro/politic/basescu-contractul-cu-bechtel-a-fost-nefericit-poate-exprimarea-mea-din-sua-a-fost-prea-dura-8768356/]Mediafax[/url].

Presedintele a spus ca relatia partii romane cu firma americana Bechtel a fost „un contract nefericit”.

Traian Basescu a mentionat ca este posibil ca afirmatia pe care a facut-o la ambasada Romaniei de la Washington sa fi fost „prea dura”.

Seful statului a mentionat insa ca partea romana a incercat sa fure voturi, iar Bechtel stia ca Romania nu are resurse financiare individuale pentru un astfel de proiect.

„Ambele parti au stiut ca, din modul in care este facut contractul acesta, nu este bancabil”, a spus Basescu.

Presedintele a declarat, marti, la intalnirea de la Washington cu reprezentantii comunitatii romanesti, raspunzand unei intrebari privind Bechtel, ca Banca Mondiala ar fi trebuit sa recomande Romaniei sa nu faca acest contract, dar „a tacut si acum vine sa dea oarecare lectii”.

„Construiam cea mai scumpa autostrada din lume intr-un contract in care ambii parteneri au vrut sa fure. Un contract care s-a atribuit fara licitatie si un contract care ne-a dus la niste preturi exorbitante. Recomandarea Bancii Mondiale ar fi trebuit sa fie: atentie stat roman, ca noi lucram cu voi de vreo 20 de ani, nu faceti acest contract, ca a fost public si atunci Banca Mondiala a tacut si acum vine sa dea oarecare lectii, imi pare rau. si Banca a tacut si Fondul a tacut si BEI a tacut si BERD a tacut”, a spus Basescu.