Finante-Banci

Ce impact ar putea avea reducerea TVA la alimente asupra nivelului de crestere economica a Romaniei

01 Jun, 13:52 • Redactia DailyBusiness
Masura reducerii TVA la alimente va contribui la cresterea puterii de cumparare si la marirea potentialului de crestere economica, de la 3% la 4% in 2015, prin impulsionarea consumului si a investitiilor, sustine consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol.
Ce impact ar putea avea reducerea TVA la alimente asupra nivelului de crestere economica a Romaniei

„Vor beneficia de masura in primul rand persoanele cu
venituri reduse si cele din clasa de mijloc care au ponderi ale produselor
alimentare si bauturilor nealcoolice in cosul de consum cuprinse intre 27% si
90%. Principalii beneficiari vor fi cei din gospodariile cele mai sarace —
familii cu multi copii, monoparentale, familii de pensionari, someri,
agricultori, familii din care fac parte salariati cu un venit sub salariul
mediu pe economie (83% dintre salariatii romani) si gospodariile cu venituri
medii. Plusuri de bunastare vor exista pentru fiecare roman”, a declarat, luni,
pentru Agerpres, Cristian Socol.

Potrivit sursei citate, masura reducerii TVA la 9% la
produsele alimentare va contribui la cresterea puterii de cumparare cu procente
cuprinse intre 4% pentru persoanele cu venituri ridicate si 15% pentru
categoriile de persoane cu venituri reduse.

„Alaturi de cresterea salariilor, indexarea pensiilor si
reducerea inflatiei, reducerea TVA la alimente si bauturi nealcoolice va ajuta
la atingerea tintei privind cresterea puterii de cumparare a castigului mediu
din acest an cu 10%, dupa ce aceasta a scazut cu 5,3% in 2009 si cu 6,2% in
2010 si a crescut cu 3,9% in 2011, 0,8% in 2012, 2,1% in 2013 si 5,1% in
2014”, a subliniat consilierul premierului pe probleme macroeconomice.

De asemenea, Cristian Socol considera ca reducerea TVA la
alimente la 9% va contribui si la marirea potentialului de crestere economica
prin impulsionarea consumului si a investitiilor.
„Masura reducerii TVA va contribui la marirea potentialului
de crestere economica (de la 3% la 4% in 2015) prin impulsionarea consumului si
a investitiilor si va stimula — alaturi de scutirea de impozit pe profitul
reinvestit, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale si schemele de ajutor de stat
si minimis pentru IMM s.a — crearea de noi locuri de munca, va imbunatati
colectarea si va reduce evaziunea fiscala”, mentioneaza consilierul
premierului.

In opinia acestuia, stimulul acordat consumului va conduce
implicit si la o oferta interna mai mare si mai competitiva de produse
alimentare si bauturi nealcoolice, „masura aruncand o mana de ajutor
sectorului agroalimentar, un sector strategic pentru Romania”.

„Reducerea cotei de TVA pentru alimente si bauturi
ne-alcoolice poate fi suportata fara dificultati de bugetul de stat consolidat,
in conditiile in care aceasta sare efecte de multiplicare consistente si, in
plus, datele la 4 luni privind executia bugetara arata incasari suplimentare
consistente de venituri de plus 7,05 miliarde lei. Astfel, masura nu va afecta
angajamentele luate fata de creditorii internationali FMI, CE, BM si nici
stabilitatea finantelor publice pe termen lung consimtita de Pactul Fiscal
(obiectivul de deficit structural pe termen mediu). De la 1 ianuarie 2016,
viziunea macroeconomica va continua cu reducerea TVA general la 20%, continuandu-se
implementarea stimulilor fiscali pentru marirea consumului si, astfel,
echilibrarea motoarelor cerere interna-cerere externa in structura unei cresteri
economice sustenabile de 5% incepand cu 2016”, a mai spus Cristian Socol.