Finante-Banci

Clientii nemultumiti ai bancilor vor sa conteste la CC aplicarea OUG 50 doar la creditele noi

15 Dec, 15:40 • Redactia DailyBusiness
Clientii nemultumiti ai bancilor vor sa apeleze la parlamentari sau Avocatul Poporului pentru a contesta la Curtea Constitutionala decizia deputatilor din Comisia de Buget in legatura cu aplicarea ordonantei privind creditele doar la contractele semnate dupa intrarea in vigoare a actului normativ.
Clientii nemultumiti ai bancilor vor sa conteste la CC aplicarea OUG 50 doar la creditele noi

„Este pur si simplu o etapa in desfasurarea unui proces pentru ca dupa ultima sedinta era oarecum previzibila aceasta atitudine a unor deputati prezenti in aceasta comisie”, a declarat Silviu Adascalitei, reprezentantul grupului clientilor nemultumiti ai bancilor, citat de Mediafax.

„Mai departe o sa incepem si noi actiunile noastre, prin intermediul dumneavoastra (presei – n.r.), cu ajutorul altor deputati sau chiar al Avocatului Poporului sa contestam la Curtea Constitutionala acest proiect de lege si mai ales acest articol care spune ca prevederile acestei ordonante nu se aplica contractelor in derulare”, a adaugat Adascalitei.

El considera ca articolul care prevede aplicarea OUG 50 doar la creditele noi incalca 11 articole ale Constitutiei, de exemplu in legatura cu aplicarea legii si principiile generale de drept comunitar.

„Acest articol poate fi lejer contestat la Curtea Constituționala. Sunt incalcari evidente. De exemplu avem articolul 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care spune ca in statele membre toti cetatenii sunt egali fara discriminari. Acest articol este coroborat cu protocolul 12 care vine si intareste si spune ca indiferent de motiv nu pot sa existe discriminari intre cetateni. Avem o ordonanta, acelasi obiect de reglementare, iar la unele contracte de credit se aplica anumite norme juridice, iar la altele nu se aplica”, a spus Adascalitei.

Si deputatul PNL Eugen Nicolaescu a declarat ca partidul sau va incerca sa modifice legea de aprobare a OUG 50 in plenului Camerei
Deputatilor si daca nu va reusi o va ataca la Curtea Constitutionala.

„Asa cum a fost votat raportul astazi (miercuri – n.r.), din punctul meu de vedere aceasta ordonanta de urgenta este, iertati-mi expresia, frectie la picior de lemn. Vom incerca sa reluam la plen, poate va fi mai multa intelepciune si poate cei din arcul guvernamental vor intelege ca au si ei o responsabilitate fata de cetatenii acestei tari si nu sa protejeze interesele unor conditii negociate impotriva intereselor Romaniei. Daca nu, va spun de astazi, ca sa se stie, vom ataca la Curtea Constitutionala legea de adoptare a acestei ordonante pentru ca din punctul nostru de vedere sunt multe elemente de neconstitutionalitate”, a spus Nicolaescu, fara a da mai multe explicatii.

Deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci au aprobat, miercuri, raportul favorabil pentru OUG 50 cu amendamente, care urmeaza sa fie dezbatut in plenul Camerei Deputatilor. Deputatii au aprobat si un amendament prin care majoritatea articolelor se vor aplica doar imprumuturilor nou contractate.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...