Finante-Banci

Daniel Chitoiu vrea plafonarea salariilor pentru sefii ASF

24 Apr, 11:05 • Redactia DailyBusiness
Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, are o intalnire, miercuri dimineata, in biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, cu cei propusi pentru conducerea Autoritatii pentru Supraveghere Financiara (ASF), pentru a stabili plafonarea salariilor acestora, iar cei care nu accepta ar urma sa piarda sustinerea USL.
Daniel Chitoiu vrea plafonarea salariilor pentru sefii ASF

Surse USL au
declarat pentru Mediafax ca premierul Victor Ponta, ministrul
Finantelor, Daniel Chitoiu, si Dan-Radu Rusanu, propus pentru functia
de presedinte al Autoritatii pentru Supraveghere Financiara (ASF), au
avut o discutie pentru plafonarea salariilor celor din conducerea ASF
la un nivel maxim echivalent cu cel al functiilor similare din BNR.

La ora transmiterii acestei stiri,
membrii propusi pentru conducerea Autoritatii pentru Supraveghere
Financiara se intalnesc cu Daniel Chitoiu in biroul presedintelui
Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, acestora fiindu-le pus in vedere
ca daca nu accepta salarizarea propusa nu vor mai fi sustinuti in
plen pentru a face parte din conducerea ASF, spun sursele citate.

Potrivit Legii de functionare a ASF,
cei aflati in consiliul de conducere ar urma sa stabileasca in prima
sedinta de dupa validarea conducerii nivelul salarial pentru
functiile ocupate.

Presedintele Traian
Basescu a semnat, marti, decretul de promulgare a Legii pentru
aprobarea OUG 93/2012 privind infiintarea, organizarea si
functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Comisiile de
Buget-Finante si Comisiile economice din Senat si Camera Deputatilor
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/rusanu-si-daianu-validati-ca-sefi-la-autoritatea-pentru-supraveghere-financiara-88773/]i-a
validat, marti, in urma audierilor[/url], pe Dan Radu Rusanu pentru
functia de presedinte si pe Daniel Daianu pentru cea de
prim-vicepresedinte la Autoritatea pentru Supraveghere Financiara
(ASF).

Totodata, comisiile i-au validat pe Daniel Tudor,
Mircea Ursache si Ion Giurescu pentru functiile de vicepresedinti.


Comisiile i-au
validat si pe Dorina Mihailescu, Gheorghe Marcu, Gavrila Alexe,
Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mirzac, Marian Sarbu,
Cornel Moldoveanu, Tudor Balta, Doru Frunzulica, Nina Puiu si Gh.
Cornel Coca Constantinescu pentru functiile de membri ai Consiliului
ASF.

Guvernul
a decis
in luna decembrie a anului trecut, prin ordonanta de
urgenta, sa desfiinteze autoritatile de supraveghere din domeniul
financiar, cu exceptia celor care tin de BNR, astfel ca atributiile
si tot personalul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei
de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private vor fi preluate de catre o noua
institutie – Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti