Dupa Rosia Montana, a inceput razboiul gazelor de sist! Ce inseamna fracturarea hidraulica (Video)

17 Oct, 00:07 • razvan.codorean
Peste 500 de sateni din Silistea, judetul Vaslui, au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, in perimetrul unde compania americana Chevron va amplasa prima sonda de explorare a gazelor de sist. Disperati, oamenii se tem ca fracturarea hidraulica (introducerea de apa cu putere in sol) va aduce un val de cutremure si le va distruge pamanturile agricole.
Dupa Rosia Montana, a inceput razboiul gazelor de sist! Ce inseamna fracturarea hidraulica (Video)

Satenii s-au confruntat ieri cu jandarmii
intr-un protest fara precedent in Romania. Oamenii
acuza faptul ca nu au fost consultati atunci cand Chevron a primit concesiunea
pentru explorare.
 

In timp ce autoritatile afirma ca explorarea
nu va afecta mediul, oamenii reclama ca daca americanii isi vor instala
utilajele de foraj, vor urma cutremure si le vor distruge casele. In plus,
terenurile agricole vor fi iremediabil afectate de apa plina de substante
chimice.

Si in Bucuresti s-au adunat miercuri seara cateva sute de
protestatari la Universitate, care au ajuns in Piata Victoriei, unde au avut
loc ciocniri cu fortele de ordine. Oamenii adunati si-au exprimat sustinerea
pentru cei care protesteaza in Vaslui si opozitia fata de exploatarea gazelor
de sist, dar si fata de proiectul de la Rosia Montana.

Coincidenta sau nu, protestele vin la numai
o zi dupa ce Institutul Geologic Roman a lansat un raport in care afirma ca
prospectiunile petroliere
din zona Izvoarele –Galati s-ar afla printre
posibilele cauze care au dus la aparitia a sute de cutremure in zona, in ultima
luna.
 

Protopopul Barladului, parintele Vasile
Laiu, a declarat, in momentul in care la Vaslui a ajuns prima sonda Chevron, ca
„s-a infipt un cutit in inima moldovenilor”. 
 

„A fost adusa prima sonda de
explorare gaze de sist, oficial, pentru ca se mai fac exploatari si neoficial. Nu
exista aparatura de explorare. E vorba de fracturare hidraulica, avem pliantul
de prezentare a firmei Chevron”, a spus parintele Vasile Laiu.
 

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, in
9 iulie, ca nu exista „niciun fel de risc” pentru mediu si pentru sanatatea
oamenilor in cazul explorarii gazelor de sist si ca „pozitiile”
exprimate de vasluieni in dezbaterile publice sunt „in procent de 99,9%
legate de exploatarea gazelor de sist, nu de explorare”.
 

La randul sau, premierul Victor Ponta a
declarat recent ca explorarile pentru gaze de sist nu se fac prin fracturare
hidraulica, astfel incat ele nu sunt periculoase.
 
 

Intrebat daca se va ajunge la exploatarea
rezervelor de gaze de sist, seful Executivului a aratat ca aceasta decizie va
trebui luata de guvernul care va detine puterea in 2019, cand ar urma sa se
termine explorarile si sa se decida urmatorul pas.

„Daca incepem explorarile, explorarile nu se fac prin fracturare. Daca
avem rezerve, in 2019, guvernul de atunci va decide daca va merge in
continuare”, a declarat Ponta.

Ponta a mai afirmat ca, in ceea ce priveste disputa privind siguranta
exploatarii gazelor de sist, dupa ce va incepe exploatarea lor in Europa, lucru
care nu se face la ora actuala, se va vedea daca metodele sunt sigure sau nu.

[dbvideo=1187]

Chevron a primit in 3 octombrie autorizatia
de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a
gazelor de sist in Romania, dupa ce compania a primit toate avizele necesare de
la autoritatile statului pentru prospectarea solului in perimetrul de la Silistea.
Vor urma explorari si la Paltinis (Bacesti) si Popeni (Gagesti).

Prima sonda de explorare va fi amplasata in
extravilanul comunei Pungesti, la 650 de metri de localitatea Silistea si 950
metri de satul Pungesti.
 
 

Suprafata
totala pe care se va intinde platforma de extractie este de 20.298 metri, iar
forajul se va face la o adancime de 3.000 de metri.
 

Chevron mai detine in Romania alte
trei perimetre de explorare in Dobrogea, in Vama Veche, Adamclisi si Costinesti.

[b]Ce inseamna fracturarea hidraulica[/b]
 

Spre deosebire de gazele conventionale,
cele de sist sunt extrase din roci situate la adancimi foarte mari cu
porozitate si permeabilitate reduse. Pentru a putea extrage gazele de sist
este necesara folosirea unei metode numita fracturare hidraulica
(fracking).
 

Fracturarea hidraulica este singura
metoda de extragere a gazelor de sist in acest moment. Metoda combina forajul
sapat vertical, si apoi in plan orizontal, ajungand la adancimi de pana la 3-6
km.
 

Rocile sunt fracturate artificial, cu
ajutorul unor jeturi de apa sub presiune imensa (peste 1000 atm). Gazul de sist
eliminat din roca este extras, apoi, prin tubul sondei.
 

Chevron afirma ca forajul orizontal si
fracturarea hidraulica au fost folosite cu succes si in deplina siguranta de
foarte multi ani in intreaga lume, cu scopul de a exploata resursele de titei si
gaze naturale.

“In ultimii zece ani, cele doua tehnologii
au fost folosite impreuna pentru a permite exploatarea gazelor naturale captive
in argilite aflate la mare adancime–o importanta posibila sursa de energie
pentru Europa”, afirma expertii americani, intr-un material publicat pe site-ul
companiei si pe care il puteti citi [url=http://www.chevron.ro/developing/hor_drilling.aspx]AICI[/url]
 

In timp ce Chevron si autoritatile romane
considera ca metoda este scutita de riscuri pentru mediu, ecologistii afirma ca
principalele riscuri pe care le implica aplicarea tehnologiei prin fracturare
hidraulica sunt: scoaterea din circuit a unor terenuri (densitatea medie
fiind de 6 puturi de foraj pe km patrat, la care se adauga reteaua de conducte
pentru transport), riscul de contaminare a solurilor, poluarea sonora,
zgomotul produs de echipamentele de foraj si cele de transport, utilizarea
a zeci de mii de metri cubi de apa pentru fiecare foraj in detrimentul
agriculturii (terenurile nu vor mai fi irigate).

[img=4371]Material grafic realizat de Chevron[/img]
Ecologistii sustin ca apa reziduala
rezultata in urma fracturarii contine substante radioactive precum uraniu si
radon antrenate din straturile parcurse, arsenic, metale grele, si alte
substante chimice toxice fiind extrem de periculoasa, iar depozitarea ei extrem
de dificila si riscanta.
 

Potrivit
unei scrisori deschise adresata de ecologisti autoritatilor, precedentele din
SUA si alte state arata ca apa freatica si sursele de apa potabila sunt in
pericol de contaminare, ca exista un risc seismic asociat, ca se
produce mobilizarea unor substante radioactive, a metanului si a altor
substante cu efect de gaze de sera.
 
Pericolele legate de mediu au facut ca
multe state sa interzica aceasta metoda.

Franta si statul american Vermont au interzis-o definitiv, iar unele state din SUA (Virginia, New Jersey, Ohio, New York,
Pennysilvania), Danemarca, Olanda, Cehia, landul german Westafalia-Renania de
Nord, Bulgaria si Irlanda au instituit moratorii.
 

In Marea Britanie, ca urmare a seismelor
produse la Blackpool, activitatea de explorare a fost un timp suspendata.


Citeste si: Gazele
de sist, sansa pentru reindustrializare sau pericol de boli, poluare,
cutremure?