Emilian Francu, primarul din Rm. Valcea, a fost retinut de procurorii DNA

25 Apr, 16:48 • Redactia DailyBusiness
Primarul municipiului Ramnicu Valcea, Emilian Francu (foto), a fost retinut joi dupa-amiaza de catre procurorii DNA intr-un dosar privind o presupusa luare de mita, in valoare de 20.000 de euro.
Emilian Francu, primarul din Rm. Valcea, a fost retinut de procurorii DNA

Procurorii DNA au descins joi dimineata
la sediul Primariei Ramnicului Valcea, la domiciliu al lui Emilian
Francu si la sediul unui post de televiziune.

Descinderea
procurilor DNA a avut ca obiect o presupusa luare de mita, surse din
cadrul investigatorilor declarand pentru Agerpres ca „edilul
Francu ar fi solicitat 20.000 de euro unei firme de constructii din
Timisoara in scopul facilitarii obtinerii unor contracte de lucrari
in municipiul Ramnicu Valcea”.

Aceleasi surse au mai
afirmat ca „suma pretinsa ar fi ajuns la un intermediar,
directorul televiziunii locale Valcea 1, Aura Constantinov, iar
ulterior aceasta suma ar fi urmat sa ajunga la primarul Francu”.

Primarul Emilian Francu a castigat alegerile in iulie 2012 din
partea PNL pe lista Uniunii Social Liberale, de altfel el fiind
presedintele organizatiei municipale a PNL Rm.Valcea, iar pana in
2009 a condus organizatia judeteana a liberalilor.

Emilian
Francu a fost deputat in Parlament intre anii 2004-2008 si senator
2008 si 2012, calitate la care a renuntat in momentul castigarii
alegerilor locale pentru Primaria municipiului Ramnicu Valcea.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil ...
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide după votul de miercuri
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide ...
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie să mă gândesc”
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie ...
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată pentru cercetări
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată ...
Dominic Fritz, după pierderea mandatului de primar al Timișoarei: „Nu mă retrag. Voi avea în continuare o voce”
Dominic Fritz, după pierderea mandatului de primar al Timișoarei: „Nu mă retrag. Voi avea în continuare ...
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș, întreruptă din cauza unei defecțiuni la șine. Un tren InterRegional Călători, blocat în gară
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș, întreruptă din cauza unei defecțiuni la șine. ...
A murit Stela Neagu „Cea mai bună generație postbelică își pierde unul dintre ultimii martori”
A murit Stela Neagu „Cea mai bună generație postbelică își pierde unul dintre ultimii martori”
AUR critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „Fondurile europene trebuie deblocate și transformate în investiții”
AUR critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „Fondurile europene trebuie deblocate ...
Sorin Grindeanu respinge acuzațiile privind implicarea SUA în căderea Guvernului Bolojan: „Nu l-au dat jos nici americanii, nici rușii”
Sorin Grindeanu respinge acuzațiile privind implicarea SUA în căderea Guvernului Bolojan: „Nu l-au ...