Finante-Banci

Functionarii publici intra in greva generala daca stimulentele nu vor fi incluse in salariu

11 Nov, 12:13 • Redactia DailyBusiness
Sebastian Oprescu, presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), a declarat, joi, la intrarea in sediul Ministerului Finantelor, ca la intalnirea cu Gheorghe Ialomitianu ii va spune ca sindicalistii vor intra in greva generala daca stimulentele nu vor fi incluse in salariu.
Functionarii publici intra in greva generala daca stimulentele nu vor fi incluse in salariu

Intrebat cand ar putea fi declansata greva generala, Sebastian Oprescu a spus ca, probabil, acest lucru se va intampla odata cu asumarea raspunderii Guvernului pe Legea salarizarii, conform Mediafax.

Oprescu a precizat ca in urma deciziei presedintelui Traian Basescu de a retrimite in Parlament legea privind stimulentele au revenit problemele care au dus la conflictul spontan de munca din luna octombrie.

Presedintele SNFP a mai spus ca prin acordarea stimulentelor se asigura o echilibrare a salariilor, pentru ca cei care le primeau aveau un salariu de baza mai mic.

Liderii sindicatelor din administratie se intalnesc, joi, cu ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, unul dintre punctele de discutie fiind si retrimiterea la Parlament a Legii de aprobare a OUG 1/2010 privind stimulentele.

Intalnirea de la Ministerul Finantelor a fost programata inainte de decizia presedintelui Traian Basescu de a retrimite legea in Parlament, pe alte teme de discutie.

Presedintele Traian Basescu a trimis, miercuri, Parlamentului, cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea OUG 1/2010 privind stimulentele, apreciind ca aceasta creeaza discriminari in randul salariatilor din administratia publica, incalcand in mod vadit principiile salarizarii unitare.

Presedintele arata ca, in opinia sa, existenta unor fonduri precum cele la care face referire aceasta dispozitie, reglementate de articolul 227 din Ordonanta Guvernului 92/2003 privind Codul de procedura Fiscala, alimentate prin retinerea unor cote din sume destinate a se face venit la bugetul de stat, este de natura a produce dezechilibre si inechitati in colectarea si distribuirea fondurilor bugetare.

„In acest sens, consideram ca se impune abrogarea dispozitiilor legale care reglementeaza instituirea unor astfel fonduri care priveaza bugetul de stat de incasari in scopul stimularii personalului pentru indeplinirea atributiilor de serviciu”, se arata in cererea de reexaminare.

Liderul SNFP declara, miercuri, ca decizia presedintelui de a retrimite in Parlament legea privind stimulentele nu este corecta si nici morala, fiind un motiv de a bloca buna functionare a institutiilor publice.

La randul sau, Vasile Marica, presedintele Aliantei „Sed Lex”, a declarat, miercuri, ca pana pe 18 noiembrie, data dupa care ar putea fi stabilita greva generala in administratie, este posibil sa aiba loc proteste spontane, oamenii fiind nemultumiti ca nu isi primesc stimulentele.

Stimulentele financiare vor fi acordate pana la sfarsitul anului pe baza criteriilor de performanta, dupa care va fi aplicata Legea salarizarii unitare, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.

Camera Deputatilor a adoptat, in 19 octombrie, OUG 1/2010 referitoare la reglementarea stimulentelor acordate bugetarilor, ministrul Finantelor Gheorghe Ialomitianu declarand, dupa vot, ca a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.

El preciza ca Ministerul Finantelor va fi pe locul trei la salarizare, salariile vor fi decente si angajatii nu vor mai depinde de stimulente si nu vor mai fi „la mana sefilor sa primeasca discretionar aceste drepturi sau sa fie umiliti si manipulati”.

In 13 octombrie, aproximativ 200 de angajati ai Ministerului Finantelor au protestat pe holurile institutiei, cerand sa le fie acordate stimulentele. Protestele spontane s-au extins, o zi mai tarziu, in toata tara, mii de angajati de la administratiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din directiile de ocupare a fortei de munca, din casele de asigurari de sanatate, din asistenta sociala si din biblioteci oprind lucru in semn de solidaritate cu angajatii de la Ministerul Finantelor.

In urma protestului spontan, intre sindicate si reprezentantii Ministerului de Finante si ANAF au avut loc mai multe runde de negocieri privind acordarea stimulentelor. In final, doar liderul Sindicatului National al Functionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a semnat protocolul cu Ministerul Finantelor privind acordarea acestor drepturi banesti.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu moment de bilanț, ci un punct de plecare
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu ...
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în comisiile parlamentare
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în ...
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional asupra subsidiarei
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional ...
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări rămâne semnificativ
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări ...
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe 3 și 4 octombrie
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe ...
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz ...
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, iar consumul încetinește
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, ...
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat împotrivă
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat ...
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă de selecție a calității
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă ...
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri despre un dosar „confidențial”
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri ...
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil ...