Finante-Banci

Grecia este pregatita sa ceara guvernelor din zona euro un credit punte

23 Apr, 13:12 • Redactia DailyBusiness
Grecia este pregatita sa ceara guvernelor din zona euro un credit punte, in conditiile in care obligatiunile in valoare de 11,3 miliarde dolari vor deveni scadente in urmatoarele doua luni, iar costurile imprumuturilor au atins cel mai ridicat nivel dupa 1998, a declarat un oficial din guvernul elen.
Grecia este pregatita sa ceara guvernelor din zona euro un credit punte

„Inca nu s-a luat vreo decizie in privinta creditului punte”, a precizat oficialul, sub rezerva anonimatului, relateaza Mediafax.

Investitorii asteapta ca Grecia sa stabileasca cu Uniunea Europeana si Fondul Monetar International conditiile accesarii unui mecanism de ajutor financiar de 45 de miliarde de euro. Discutiile ar putea dura trei saptamani, iar statul elen se confrunta cu riscul ca acordarea sprijinului sa nu fie acceptata pana in luna mai.

„Pentru a evita restructurarea datoriilor, Grecia trebuie sa faca eforturi enorme, insa chiar si atunci zona euro ar putea fi nevoita sa asigure sprijin suplimentar”, a afirmat Nick Kounis, analistul Fortis Bank Nederland.

George Papaconstantinou, ministrul elen de Finante, a declarat in aceasta saptamana ca aliatii din zona euro vor putea interveni lejer in sprijinul Greciei cu un imprumut punte.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trump cere Curții Supreme să-l lase să continue construcția sălii de bal de 400 de milioane de dolari de la Casa Albă
Trump cere Curții Supreme să-l lase să continue construcția sălii de bal de 400 de milioane de dolari ...
Lucrările de la Podul Constanța intră în linie dreaptă: Șina de tramvai a început să fie montată
Lucrările de la Podul Constanța intră în linie dreaptă: Șina de tramvai a început să fie montată
Alertă în Tulcea: O nouă dronă, descoperită în zona Plauru. MApN a securizat perimetrul
Alertă în Tulcea: O nouă dronă, descoperită în zona Plauru. MApN a securizat perimetrul
David Popovici, aur din nou la Europenele de la Paris! Românul triumfă la 200 de metri liber
David Popovici, aur din nou la Europenele de la Paris! Românul triumfă la 200 de metri liber
Sorin Grindeanu îl atacă pe Bolojan după datele privind PIB-ul: „Îți lipsesc aproape 40 de miliarde, Ilie!”
Sorin Grindeanu îl atacă pe Bolojan după datele privind PIB-ul: „Îți lipsesc aproape 40 de miliarde, ...
Incendiile din Grecia: MAE monitorizează situația. Nu sunt români confirmați printre persoanele afectate
Incendiile din Grecia: MAE monitorizează situația. Nu sunt români confirmați printre persoanele afectate
Fermierii cer Guvernului controale stricte pentru cerealele ucrainene: „Tranzitul nu poate fi o operațiune fără reguli”
Fermierii cer Guvernului controale stricte pentru cerealele ucrainene: „Tranzitul nu poate fi o operațiune ...
Guvernul deschide calea pentru angajarea lucrătorilor străini sezonieri în agricultură și turism
Guvernul deschide calea pentru angajarea lucrătorilor străini sezonieri în agricultură și turism
Zelenski are o problemă: nimeni nu vrea cea mai dificilă funcție de la Washington: emisarul Ucrainei, pentru relația cu Trump
Zelenski are o problemă: nimeni nu vrea cea mai dificilă funcție de la Washington: emisarul Ucrainei, ...
Pîslaru: Miza cererii de plată 6 este de 2,58 miliarde de euro. România ar putea ajunge la 97,22% din fondurile alocate dacă finalizează reformele restante
Pîslaru: Miza cererii de plată 6 este de 2,58 miliarde de euro. România ar putea ajunge la 97,22% ...
Guvernul alocă peste 224 de milioane de lei pentru reamenajarea Corpului B3 al Palatului Parlamentului
Guvernul alocă peste 224 de milioane de lei pentru reamenajarea Corpului B3 al Palatului Parlamentului
Pîslaru: România depune cererea de plată 5 din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro. Absorbția granturilor ajunge la 78%
Pîslaru: România depune cererea de plată 5 din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro. Absorbția ...
Ciprian Șerban acuză: „Cerealele românești nu mai au loc în silozuri din cauza celor din Ucraina” și cere intervenția statului
Ciprian Șerban acuză: „Cerealele românești nu mai au loc în silozuri din cauza celor din Ucraina” ...
Nuclearelectrica își majorează profitul cu 36,6%, la 1,18 miliarde de lei, în ciuda scăderii producției de energie
Nuclearelectrica își majorează profitul cu 36,6%, la 1,18 miliarde de lei, în ciuda scăderii producției ...
Transgaz raportează un profit net consolidat de 303,7 milioane de lei în primul semestru, în scădere cu 41,5%
Transgaz raportează un profit net consolidat de 303,7 milioane de lei în primul semestru, în scădere ...
Bolojan propune un pact politic pentru energie: „Avem nevoie de predictibilitate în următorii ani”
Bolojan propune un pact politic pentru energie: „Avem nevoie de predictibilitate în următorii ani”
Romgaz și-a crescut profitul cu 3,37% în S1 2026, la 1,74 miliarde lei, în timp ce veniturile au scăzut cu 4,7%
Romgaz și-a crescut profitul cu 3,37% în S1 2026, la 1,74 miliarde lei, în timp ce veniturile au scăzut ...
Bolojan, după prăbușirea dronei în Tulcea: „Este regretabil că avem astfel de situații”. România își accelerează apărarea antidrone
Bolojan, după prăbușirea dronei în Tulcea: „Este regretabil că avem astfel de situații”. România ...