Finante-Banci

Halalai, EximBank: Nu ar fi fair ca statul sa finanteze cumpararea unei companii de stat

12 Jun, 14:12 • Redactia DailyBusiness
EximBank nu ar garanta sau finanta cumpararea unei companii de stat pentru ca nu ar fi fair, nu pentru ca aceasta ar tine de cadrul legal, a declarat miercuri Traian Halalai (foto), presedintele EximBank, referitor la informatiile aparute in presa potrivit carora banca ar acorda garantii pentru Grup Feroviar Roman, companie care se afla in cursa pentru privatizarea CFR Marfa.
Halalai, EximBank: Nu ar fi fair ca statul sa finanteze cumpararea unei companii de stat

“Nu este vorba despre sustinerea
acestui client in privatizarea unei companii romanesti. Nu am facut
aceasta si nu o s-o facem niciodata. Nu vorbim de cadrul legal care
nu ne-ar opri, dar nu ar fi fair din punctul nostru de vedere ca
statul sa garateze sau sa finanteze cumpararea unei companii de stat.
Este vorba despre achizitionarea unei alte companii, cea din
Bulgaria. Acea facilitate si cu garantarea se refera la tranzactie,
strict, cu o destinatie a creditului. imi pare rau ca s-a ajuns la
acest gen de discutii pentru ca dupa parerea mea nu cred ca la ora
actuala avem foarte multe companii care pot juca un rol regional, pe
care sa le putem duce in afara tarii. EximBank a facut acest lucru
prin aceasta tranzactie”, a spus Traian Halalai, presedintele
EximBank, in cadrul unui summit bancar.

Grup Feroviar Roman
(GFR), membru al Grampet Group, a
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/gruia-stoica-imprumuta-54-mil-euro-pentru-privatizari-din-bulgaria-si-croatia-90543/]accesat
o linie de credit de la EximBank[/url], in valoare de 54 de milioane
de euro, fonduri care vor fi folosite pentru investitiile pe care
compania le va efectua in cadrul privatizarilor in care este
implicata in Bulgaria si Croatia, potrivit unui comunicat al Grampet
Group.

Grup Feroviar Roman este pe lista scurta a
investitorilor interesati de privatizarea operatorului de stat de
transport de marfa pe calea ferata din Bulgaria, BDZ Cargo, iar
oferta financiara irevocabila pentru preluarea operatorului de stat
din Bulgaria se va depune pe 25 iunie 2013.

GFR este unul din
cei doi investitori care au mai ramas in cursa pentru privatizarea
CFR Marfa, alaturi de Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz
GMBH, dupa incheierea procedurii de verificare a documentelor depuse
de companiile inscrise pe ‘Lista scurta’ in etapa de negociere pe
baza de oferte preliminare si neangajante.

Potrivit unui
comunicat al Bancii de Export-Import a Romaniei – EximBank, banca a
stabilit un parteneriat strategic cu Grup Feroviar Roman pentru
acordare de sprijin financiar in vederea achizitionarii unor companii
din afara Romaniei tinand cont, pe de o parte, de cadrul legal –
Legea 96/2000 – potrivit caruia banca efectueaza operatiuni specifice
de finantare si garantare pentru promovarea investitiilor romanesti
in strainatate, dar si de strategia EximBank de sustinere a
companiilor romanesti cu proiecte in afara tarii.

“Parteneriatul
strategic dintre GFR si EximBank se orienteaza catre alte tinte de
interes din afara Romaniei, pe de o parte, si catre activitatea
curenta a companiei pe de alta, insa nu ia in considerare, sub nici o
forma, o implicare in privatizarile din Romania – nici acum, nici in
viitor. Orice companie din Romania capabila sa-si extinda activitatea
in afara tarii este un potential partener al EximBank. Cred ca avem
companii romanesti care au ajuns la maturitate deplina pe piata
locala si care vor si pot sa devina jucatori regionali. Toate aceste
companii gasesc in EximBank un partener strategic”, a declarat
Traian Halalai, presedintele EximBank, citat de Agerpres.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...