Finante-Banci

Indicele increderii in economia romaneasca s-a deteriorat in luna mai pentru prima data in 2010

31 May, 13:44 • Redactia DailyBusiness
Indicele increderii companiilor si consumatorilor in economia Romaniei, calculat lunar de Comisia Europeana (CE), s-a deteriorat in mai fata de aprilie, inversand trendul dupa patru luni de imbunatatire, cei mai ingrijorati aratandu-se furnizorii de servicii, retailerii, dar si consumatorii.
Indicele increderii in economia romaneasca s-a deteriorat in luna mai pentru prima data in 2010

Astfel, indicele Economic Sentiment Indicator (ESI) pentru Romania a scazut la 76,4 in mai, de la 83,6 in aprilie, dupa ce a inregistrat cresteri timide pe parcursul primelor patru luni ale anului, de la 80 in decembrie 2009, scrie Mediafax.

Increderea in economie a revenit astfel cu putin sub nivelul din noiembrie anul trecut.

In timp ce indicii increderii din industrie si constructii au stagnat in mai fata de aprilie, la -10, respectiv -41, valori care arata pesimism si ingrijorare in randul companiilor de profil, rezultatele sondajelor din sectorul serviciilor, din retail si din randul consumatorilor au avut rezultate mai slabe decat in luna anterioara.

Astfel, dupa ce a trecut la un nivel usor pozitiv in aprilie, indicele increderii din sectorul serviciilor a coborat in mai la -13, de la 1, iar in retail indicatorul a coborat la -11, de la -3.

Consumatorii din Romania au ramas, ca de obicei pe parcursul recesiunii, cei mai pesimisti dintre cei intervievati lunar de CE. Indicele increderii consumatorilor a scazut in mai la -56, de la -47 in aprilie, nivel care sugereaza ingrijorare semnificativa in randul populatiei privind perspectivele economice.

La nivelul Uniunii Europene, indicele ESI a scazut de asemenea pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, coborand de la 100 in aprilie la 98,4 in mai. Scaderea a fost influentata insa partial de schimbarea metodologiei derulare a studiilor, atentioneaza CE, precizand insa ca modificarea nu afecteaza trendul evolutiei, ci numai magnitudinea fluctuatiilor.

In UE, indicele increderii din industrie a continuat sa se imbunatateasca in mai, insa toti ceilalti indicatori sectoriali s-au deteriorat. Consumatorii s-au aratat tot mai ingrijorati de situatia economica, insa si-au imbunatatit aprecierile in privinta pietei muncii, noteaza Comisia.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană