Finante-Banci

Libocor: Leul va avea un trend de apreciere pana in 2014, cu mici variatii

03 Oct, 10:40 • Redactia DailyBusiness
Tendinta leului va fi de apreciere in raport cu euro pana in 2014 (an in care este de asteptat ca Romania sa adopte moneda europeana), dar nu va fi vorba de o evolutie uniforma, ci vor exista fluctuatii, a spus Florian Libocor, analistul sef al BRD SocGen.
Libocor: Leul va avea un trend de apreciere pana in 2014, cu mici variatii

Conform lui Libocor, Romania ar putea adopta euro chiar inainte de 2014.

Criza de pe piata americana a creditelor ipotecare a influentat pietele financiare din Europa, in Romania aceasta influenta facandu-se simtita la nivelul evolutiei cursuli de schimb si pe piata bursiera. Acesta este insa doar varful icebergului, iar adevaratele efecte ale crizei se vor face simtite abia in 2008, a atras atentia Valentin Lazea, economist sef al Bancii Nationale a Romaniei.

„Aceste turbulente abia au inceput sa se manifeste si este posibil sa ne afecteze inca doi sau trei ani”, a declarat la randul sau Ella Kallai, economistul sef al Alpha Bank.

In opinia lui Lucian Anghel, economist sef al Bancii Comerciale Romane, problemele din pietele financiare, in special de pe cea amerciana, vor afecta in continuare prin contagiune si piata bancara romneasca, acest lucru reflectandu-se in dobanzile ceva mai mari la creditele in valuta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu moment de bilanț, ci un punct de plecare
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu ...
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în comisiile parlamentare
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în ...
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional asupra subsidiarei
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional ...
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări rămâne semnificativ
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări ...
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe 3 și 4 octombrie
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe ...
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz ...
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, iar consumul încetinește
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, ...
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat împotrivă
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat ...
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă de selecție a calității
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă ...
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri despre un dosar „confidențial”
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri ...
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil ...