Finante-Banci

Magia si ghicitul nu sunt profesii liberale. Asa au decis senatorii juristi

07 Sep, 12:30 • Redactia DailyBusiness
Senatorii din Comisia juridica au respins, marti, o initiativa legislativa a unor parlamentari PDL care prevedea ca activitatile de ghicit si magie sa fie incadrate in nomenclatorul profesiilor liberale, iar persoanele care le exercita sa aiba autorizatie de libera practica si sa plateasca TVA.
Magia si ghicitul nu sunt profesii liberale. Asa au decis senatorii juristi

Aceasta initiativa legislativa are drept scop reglementarea activitatilor si practicilor oculte si protejarea persoanelor inselate prin ghicit sau alte practici oculte care induc si mentin in eroare sau amagire, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine prin aceste practici un folos material injust sau daca s-a pricinuit o paguba.

In cadrul dezbaterilor, presedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Grebla, a afirmat ca daca aceasta initiativa nu ar fi in dezbaterea Parlamentului s-ar regasi la emisiunile distractive, relateaza Mediafax.

Calificand proiectul drept „usor neglijent” in exprimare, fiind folosite expresii de genul „trasi in piept”, Toni Grebla le-a cerut colegilor juristi sa repinga proiectul, el declarandu-se nemultumit ca in acest caz nu exista posibilitatea ca initiativa legislativa sa fie pur si simplu restituita initiatorilor.

De asemenea, reprezentantul Guvernului la sedinta comisiei a mentionat ca Executivul nu sustine adoptarea acestei initiative legislative, aratand ca prin acest proiect nu se doreste protejarea cetatenilor care merg la ghicitori, ci autorizarea acestei activitati.

In proiectul de lege dezbatut de Comisia juridica se arata ca practicile de ghicitorie „nu sunt integrate in sistemul principal al serviciilor oferite populatiei si au la baza doar teoriile, credintele si experientele empirice ale asa-ziselor clar-vazatoare in prezicerea viitorului, tamaduire de boli si alte afectiuni sufletesti”.

Initiatorii propun ca pentru acest domeniu, in cazul in care nu exista, sa se creeze standarde ocupationale si definesc notiunile de „ghicitor”, „practica oculta”, „vrajitorie” si „farmece”.

In proiect se mai propune ca activitatile de ghicit si magie sa fie incadrate in nomenclatorul profesiilor liberale, iar persoanele care exercita activitati de ghicit si magie sa fie obligate sa posede autorizatie de libera practica.

Daca aceasta initiativa ar fi adoptata, practicianul din domeniul ocult ar fi obligat sa adere la o organizatie profesionala specifica, ce ar trebui ca, la infiintare, sa stabileasca obligativitatea emiterii unei facturi fiscale cu plata taxei pe valoarea adaugata.

Pe de alta parte, initiativa legislativa interzice amplasarea cabinetelor de ghicit si vrajitorie sau desfasurarea activitatilor oculte, dar si publicitatea de orice fel in proximitatea lacasurilor de cult, a institutiilor publice, a institutiilor de invatamant sau a unor institutii de interes public.

Initiatorii mai prevad in proiect ca inducerea si mentinerea in eroare sau amagire a unei persoane in scopul de a obtine prin aceste practici un folos material se pedepseste, potrivit articolului 244 din Codul Penal, cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 3 ani.

Senatul dezbate acest proiect in calitate de prima Camera sesizata.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană