80% dintre candidaţii de peste 45 de ani simt că există o reticenţă a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, iar 60% susţin că au…
Lichiditatile vor fi puse la dispozitia bancilor prin trei operatiuni cu maturitate de aproximativ trei luni, care acopera perioada de pana la sfarsitul anului, se arata intr-un comunicat al BCE, citat de Mediafax.
Aceste operatiuni vor fi derulate suplimentar fata de cele saptamanale, pe perioada de sapte zile, initiate la 10 mai anul trecut.
Bancile centrale vor pune la dispozitia bancilor lichiditati suplimentare in dolari la 12 octombrie, 9 noiembrie si 7 decembrie.
Acestea se vor derula sub forma unor operatiuni de recumparare in schimbul unor garantii eligibile si vor fi derulate ca proceduri cu dobanzi fixe si cu alocare totala, se arata in comunicat.