Finante-Banci

Merkel si Sarkozy discuta solutii pentru criza din zona euro

09 Oct, 14:45 • Redactia DailyBusiness
Cancelarul german, Angela Merkel, si presedintele francez, Nicolas Sarkozy, vor discuta duminica solutii pentru criza din zona euro care pune in pericol economia mondiala, transmite Reuters.
Merkel si Sarkozy discuta solutii pentru criza din zona euro

Cei doi vor vorbi despre Grecia, prevenirea extinderii crizei datoriilor in
zona euro si consolidarea bancilor.
Importanta intalnirii a fost sporita de riscul falimentului grupului
franco-belgian Dexia, prima victima a crizei
, din cauza expunerii mari la
datoriile tarilor periferice din zona euro, in special la cele ale Greciei.

 „Dexia va fi printre subiectele care vor fi abordate, dar principala
tema va fi Grecia si zona euro, bancile fiind doar o consecinta a crizei”,
a declarat o sursa din Ministerul francez de Finante, relateaza Mediafax.

Sarkozy va sosi la Berlin duminica dupa-amiaza, se va intalni cu Merkel, iar
apoi va urma o cina de lucru.
„Exista un risc ridicat ca aceasta criza sa escaladeze si sa se extinda”,
a declarat ministrul german de Finante Wolfgang Schaeuble pentru o publicatie
din Germania.

 Liderii din Germania si Franta sunt divizati in privinta modalitatii de
recapitalizare a bancilor europene.
Potrivit Irlandei, bancile din Europa ar putea avea nevoie de peste 100 de
miliarde de euro pentru a rezista crizei datoriilor suverane, in timp ce FMI
estimeaza necesarul de fonduri suplimentare la 200 de miliarde de euro.

Autoritatile de la Paris vor ca pentru recapitalizare sa fie folosita
facilitatea Europeana de Stabilitate Financiara (EFSF), iar Berlinul sustine ca
fondul sa fie ultima solutie.

Un alt subiect in disputa este cum sa aiba loc achizitiile EFSF de obligatiuni
suverane pentru prevenirea extinderii crizei, esentiale daca Grecia nu va primi
urmatoarea transa de ajutor.
Franta nu vrea stabilirea unor recomandari clare in aceasta problema, dar
Germania insista pentru stabilirea sumelor folosite de fiecare stat membru si a
unei limite de timp pentru achizitiile de obligatiuni, a relatat publicatia
Handelsblatt.

Presiunile internationale asupra Frantei si Germaniei pentru rezolvarea
crizei sunt in crestere.
Presedintele SUA, Barack Obama, a cerut joi Europei „sa actioneze
rapid”, problemele europene fiind cel masi mare obstacol in calea redresarii
economiei Statelor Unite.
Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat revistei
Wirtschaftswoche ca exista o totala „lipsa de viziune” in Europa, in
special in Germania.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness