Ministerul Economiei a trimis CE o prenotificare privind amanarea certificatelor verzi

23 Aug, 12:23 • Redactia DailyBusiness
Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei a transmis pe 2 august Comisiei Europene (CE) o prenotificare privind modificarile aduse legislatiei din domeniul energiei regenerabile, dar nu a primit nicio solicitare de la Bruxelles cu privire la vreo plangere a investitorilor, au declarat reprezentantii departamentului.
Ministerul Economiei a trimis CE o prenotificare privind amanarea certificatelor verzi

“In data de 2 august, s-a transmis CE
notificarea prealabila simplificata (prenotificare) a Legii nr.
220/2008 cu modificarile si completarile ulterioare, republicata”,
au spus pentru Agerpres reprezentantii Departamentului pentru
Energie.

Prin OUG 57/2013, Guvernul a decis sa amane
acordarea unui certificat verde pentru energia eoliana si
microhidrocentrale si a doua certificate pentru energia fotovoltaica.
Recuperarea certificatelor verzi se va face din 2017 pentru
centralele hidro si solare, respectiv din 2018 pentru cele eoliene. O
alta prevedere importanta se refera la limitarea acreditarii
producatorilor de energie verde pana la atingerea tintelor anuale
stabilite in Planul National de Actiune in Domeniul Energiei
Regenerabile.

Reprezentantii Departamentul pentru Energie au
adaugat ca nu s-a inregistrat pana acum vreo solicitare de la Comisia
Europeana legata de vreo plangere depusa la Bruxelles de catre
investitorii din domeniul energiei regenerabile.

Grupul ceh
CEZ a anuntat miercuri ca a depus o plangere la Comisia Europeana cu
privire la decizia Romaniei de a amana acordarea unor certificate
verzi, masura care ar putea costa compania pana la 66 milioane euro
pe an, potrivit Reuters. “Aceasta masura contravine principiilor
fundamentale ale Uniunii Europene, in special celui referitoare la
libera miscare a capitalului”, sustine CEZ.

La randul sau,
Comisia Europeana sustine ca urmareste situatia din Romania si
investigheaza plangeri similare venite din partea altor companii
implicate in sectorul energiilor regenerabile din Romania.

“Mai
multe reclamatii din partea actualilor sau viitorilor beneficiari
sunt investigate de asemenea’, a declarat purtatoarea de cuvant
Marlene Holzner, intr-un comunicat. ‘Comisia isi va prezenta opiniile
cu privire la schemele de sprijin pentru energiile regenerabile
precum si cu privire la interventiile guvernamentale in sectorul
energetic pe larg, in toamna”, a adaugat Holzner.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...