Negocierile dintre Ford si statul roman au intrat in linie dreapta

04 Sep, 10:35 • Redactia DailyBusiness
Comisia de privatizare a societatii Automobile Craiova si reprezentantii Ford continua marti negocierile, urmand ca un acord sa fie semnat cel mai tarziu la finele saptamanii, au declarat surse guvernamentale, citate de Newsin.
Negocierile dintre Ford si statul roman au intrat in linie dreapta

Discutiile incepute luni la ora 14.00 au durat sase ore, cele doua parti fiind decise sa ajunga la un acord in cursul acestei saptamani. Potrivit surselor, negocierile vor fi reluate in fiecare zi pana la definitivarea formei finale a contractului de privatizare.

Sebastian Vladescu, presedintele Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, a declarat ca reprezentantii Ford nu au cerut facilitati fiscale, insa vor sa fie clarificate toate problemele legate de societatea Automobile Craiova, de la cele referitoare la datoriile catre stat pana la cele privind raspunderea pentru masinile produse de fostul proprietar, Daewoo, si aflate inca in circulatie.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca termenul pentru incheierea negocierilor de privatizare este 1 septembrie, iar privatizarea se va realiza in baza unei legi speciale, intrucat pretentiile companiei Ford, singurul ofertant, nu se incadreaza in cadrul legislativ actual.

Ford Motor Company este singurul ofertant pentru preluarea Automobile Craiova.

Daca va prelua compania de la Craiova, Ford va opri fabricatia modelelor Daewoo si va produce in Romania un model nou, aflat in prezent in curs de proiectare in Germania si Marea Britanie, a afirmat John Fleming, presedinte si director general al Ford Europa. Specialistii auto estimau, recent, pentru DailyBusiness, ca este vorba de noul Fiesta, un automobil care ar urma sa intre in productie de serie in 2008.

La Craiova, Ford s-a angajat sa faca investitii directe de 675 milioane euro pentru retehnologizarea si modernizarea uzinei. Compania americana vrea sa transforme uzina intr-una din cele mai importante unitati de productie Ford din Europa si se obliga sa aiba in Romania cheltuieli de 1 miliard de euro in 2012 si sa produca anual 300.000 de autovehicule si tot atatea motoare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...