Finante-Banci

Noul program BCE: Angela Merkel saluta conditiile puse

08 Sep, 12:19 • Redactia DailyBusiness
Cancelarul german, Angela Merkel (foto), a salutat vineri conditiile puse de Banca Centrala Europeana (BCE) in cadrul noului sau program de cumparare de obligatiuni pentru sprijinirea solutionarii crizei datoriilor din zona euro.
Noul program BCE: Angela Merkel saluta conditiile puse

BCE a indicat in mod clar ca „viitorul monedei euro este
determinat intr-o masura esentiala de actiunea politica, iar conditionalitatea
este un punct foarte important”, a declarat Angela Merkel intr-o conferinta de
presa organizata cu ocazia unei vizite oficiale la Viena.

„Aceasta este calea pe care am ales-o totdeauna”, a subliniat cancelarul, care
a adaugat ca nu exista ajutor fara conditii si fara control, potrivit [url= http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/146179-Noul-program-BCE-Angela-Merkel-saluta-conditiile-puse.html]Agerpres[/url].

Pentru a putea beneficia de noul program al BCE, statele trebuie sa fi apelat
la ajutorul fondurilor de salvare europene, FESF (Fondul European de
Stabilitate Financiara), provizoriu, si succesorul sau, MES (Mecanismul
European de Stabilitate). Orice ajutor este conditionat de masuri de austeritate
pentru tarile care au recurs la aceste mecanisme.

Banca Centrala Europeana (BCE) a [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/bce-a-inrautatit-prognoza-pentru-zona-euro-80539/]inrautatit
prognoza[/url] de crestere a economiei zonei euro in acest an si cel viitor,
din cauza incertitudinilor sporite, a masurilor de ajustare in sectorul
financiar si cel non-financiar, a somajului ridicat si a redresarii globale
inegale.

Potrivit noilor estimari, PIB-ul zonei euro va inregistra
in acest an o contractie cuprinsa intre -0,6% si -0,2%, in timp ce pentru 2013,
prognoza este cuprinsa intre -0,4% si +1,4%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări rămâne semnificativ
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări ...
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe 3 și 4 octombrie
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe ...
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz ...
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, iar consumul încetinește
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, ...
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat împotrivă
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat ...
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă de selecție a calității
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă ...
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri despre un dosar „confidențial”
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri ...
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil ...
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide după votul de miercuri
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide ...
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie să mă gândesc”
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie ...
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului