Ovidiu Tender, condamnat definitiv la 12 ani si sapte luni inchisoare, Marian Iancu – 14 ani

08 Jun, 17:07 • Redactia DailyBusiness
Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv luni de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti la 12 ani si sapte luni inchisoare in dosarul Rafo-Carom.
Ovidiu Tender, condamnat definitiv la 12 ani si sapte luni inchisoare, Marian Iancu - 14 ani

De asemnea, omul de afaceri Marian Iancu a primit 14 ani de
detentie, potrivit Agerpres.

In decembrie 2014,
Tribunalul Bucuresti il condamnase pe omul de afaceri Ovidiu Tender
la 11 ani si patru luni inchisoare iar Marian Iancu primise 13 ani
si opt luni de detentie in dosarul Rafo-Carom.
Decizia nu era definitiva si a fost
atacata cu apel.

In dosar, Ovidiu Tender a fost trimis
in judecata pentru inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra
intereselor persoanei, in forma calificata si continuata,
constituirea si apartenenta la un grup de crima organizata, spalare
de bani si spalare de bani in forma continuata.

La randul sau, Marian Iancu este acuzat
de complicitate la inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra
intereselor persoanei in forma calificata si continuata, constituirea
si apartenenta la un grup de criminalitate organizata si spalare de
bani in forma continuata.

Procurorii au sustinut ca acestia au
constituit un grup de criminalitate organizata in vederea obtinerii
de fonduri financiare frauduloase, a caror sursa urma a fi disimulata
prin incheierea unor contracte comerciale nelegale.
Infractiunile comise de intregul grup
au vizat, pe de o parte, incheierea nelegala a unor contracte de
cesiune creanta si de garantie reala mobiliara in raport cu SC Carom
SA Onesti iar, pe de alta parte, relatiile comerciale nelegale
derulate de SC VGB Impex SRL Bucuresti, in raport cu SC Rafo SA
Onesti.

Potrivit rechizitoriului intocmit de
procurori, in perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru,
Cicilia Dumitrescu si Marin Badea, in calitate de asociati,
administratori de fapt si, respectiv, de drept si directori sau
angajati ai SC Tender SA Timisoara, SC VGB OIL SRL Bucuresti, SC VGB
Impex SRL Bucuresti si SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfasura o
intensa activitate infractionala in urma careia SC Carom SA a suferit
un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.

Dosarul Rafo-Carom este unul dintre
cele mai lungi procese din istoria justitiei din Romania, fiind
trimis la instanta in august 2006.