Finante-Banci

Parlamentul a adoptat cele 41 de articole ale Legii Bugetului de stat pe anul 2011

21 Dec, 09:35 • Redactia DailyBusiness
Parlamentarii au adoptat, luni seara, pe articole, textul Legii bugetului de stat pe 2011, admitand doua amendamente, dintre care unul de fond, plenul urmand sa inceapa de marti dezbaterea bugetelor principalilor ordonatori de credite.
Parlamentul a adoptat cele 41 de articole ale Legii Bugetului de stat pe anul 2011

Sedinta a fost suspendata in jurul orei 22.00, cu patru ore inainte de termenul stabilit initial de plen, urmand ca lucrarile sa fie reluate marti, la ora 9.00.

Primul amendament aprobat vizeaza articolul 34, unde parlamentarii au acceptat amendamentul propus de Petru Calian (PDL) si respins initial la Comisiile de buget finante.

Articolul 34, in forma amendata, prevede ca „in anul 2011, cheltuielile pentru transmiterea si achitarea drepturilor de asistenta sociala finantate din bugetul de stat sau din transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale, si care se platesc la domiciliul beneficiarilor prin Compania Nationala ?Posta Romana? – S.A., se calculeaza prin aplicarea unui coeficient negociabil ce nu poate depasi 1,05% din valoarea sumelor virate”.

Parlamentarii au acceptat, de asemenea, articolul 39 in forma amendata, care prevede ca „ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat au obligatia sa transmita Ministerului Finantelor Publice detalierea in structura, pe functii, a numarului maxim de posturi finantat prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 si fondul aferent salariilor de baza, in termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”. Sintagma introdusa in varianta initiala a articolului in urma amendarii este „prin legea bugetului de stat pe anul 2011”.

Sedinta nu a fost lipsita de discutii in contradictoriu, care au inceput odata cu dezbaterea articolului 4 din lege. Articolul a avut 325 de amendamente, care au fost respinse fara exceptie, ca si la Comisiile de specialitate.

Nemultumirea a fost starnita de faptul ca, dupa cinci minute, Ioan Oltean, presedintele de sedinta, a anuntat ca a expirat timpul alocat articolului. El a spus ca a fost vorba despre o propunere a presedintei Roberta Anastase, aprobata in plen, decizia ramanand neschimbata, in pofida faptului ca mai multi parlamentari au venit la tribuna exprimandu-si nemultumirea.

Tot luni, Parlamentul a finalizat dezbaterile generale ale Legii Bugetului de stat pe anul 2011. La propunerea premierului, Legea Bugetului de stat pe anul 2011 se dezbate in procedura de urgenta.

Sedinta comuna de plen a Parlamentului pentru dezbaterea Bugetului de stat pe anul 2011 va continua marti, de la ora 09.00, cu analiza anexelor care fac parte din lege.

Parlamentarii au respins, luni, un amendament al opozitiei la Legea bugetului, acceptat de Comisiile pentru buget, care stabilea criteriile de alocare a sumelor din bugetele ordonatorilor principali de credite catre unitatile administrativ-teritoriale pentru finantarea lucrarilor de infrastructura.

PSD si PNL au protestat, luni, in plen, fata de votul in urma caruia a fost respins amendamentul privind lucrarile de infrastructura, opozitia reprosand puterii ca a incalcat intelegerea din Comisii, iar ministrul Finantelor replicand ca nu a promis decat supunerea la vot a amendamentului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...