Partea \”buna\” a scaderii cheltuielilor publice: Mai putine contestatii la licitatii in 2010

09 Jun, 12:02 • Redactia DailyBusiness
Numarul contestatiilor la licitatii a crescut cu 33% in primul trimestru, potrivit Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), care estimeaza o reducere a acestui ritm pana la finele anului, pe fondul scaderii sumelor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuieli publice, informeaza Mediafax.
Partea \buna\ a scaderii cheltuielilor publice: Mai putine contestatii la licitatii in 2010

„In primele trei luni, CNSC a primit cu peste 33% mai multe contestatii comparativ cu intervalul ianuarie-martie 2009. Prin extrapolare, am putea estima ca numarul contestatiilor va creste cu 30-40% pana la finele anului, dar pe fondul crizei, ma astept, incepand cu al treilea trimestru, la o incetinire a ritmului de contestatii depuse. Reducerea cheltuielilor bugetare va afecta dinamica numarului de contestatii, care va stagna sau scadea fata de 2009”, a declarat presedintele institutiei, Lehel Lorand Bogdan.

In primele trei luni ale anului, numarul contestatiilor (dosarelor) depuse la CNSC a crescut cu 33,6% comparativ cu perioada similara a anului 2009, la 1.711. De asemenea, institutia a solutionat 1.874 de dosare, cu 28% mai multe comparativ cu perioada similara a anului precedent, in conditiile in care numarul de angajati a ramas la nivelul anului 2008.

In 2009, au fost depuse la CNSC 9.218 de contestatii, in crestere cu 41,5%.

Potrivit lui Bogdan, din cele peste 7.360 de decizii de solutionare emise de institutie in 2009, un numar de 784, respectiv 10,7%, au fost atacate cu plangere la Curtea de Apel, iar dintre acestea doar 89 au fost admise, ceea ce reprezinta un procent de 1,2% din totalul deciziilor emise de CNSC in anul precedent.

„Din totalul deciziilor emise in 2009, peste 35% au fost favorabile contestatorilor, adica agentilor economici. Asta inseamna ca CNSC a admis, in parte sau in totalitate, neregulile prezentate in contestatiile depuse si a dispus remedierea acestora, acolo unde procedura de atribuire inca nu s-a incheiat”, a spus Bogdan.

Presedintele CNSC a afirmat ca 34% din numarul contestatiilor depuse in 2010 vizeaza documentatia de atribuire, iar 66% rezultatul procedurii de atribuire a contractului, ponderile fiind similare cu cele consemnate in urma cu un an.

El a aratat ca cele mai multe contestatii sunt depuse in cazul licitatiilor pentru lucrari de infrastructura (drumuri, utilitati), pentru ca „in acest domeniu statul a alocat cei mai multi bani in ultimii ani”.

„Practic, acolo unde se duc banii si au loc licitatii, acolo se depun si contestatii intr-un numar mai mare. De asemenea, daca valoarea proiectului este ridicata, si interesul ofertantilor creste, ceea ce conduce la un un numar mai mare de contestatii, o parte fiind depuse si de societati din afara Romaniei”, a spus Bogdan.

El a adaugat ca, in urma cu cativa ani, firmele straine nu erau interesate de licitatiile locale, mai ales cele cu valoare redusa, dar acum sunt prezente activ la aproape toate procedurile de atribuire.

„Concurenta este acerba pentru banul public. Pe fondul crizei, firmele private, locale sau straine, trebuie sa supravietuiasca si se inscriu la licitatii publice, in conditiile in care in anii precedenti nu erau foarte interesate”, a mentionat presedintele CNSC.

Bogdan a aratat ca agentii economici sunt „mai bine pregatiti” si sesizeaza „mai repede” eventualele lacune ale documentatiei de atribuire in raport cu autoritatile publice (consilii judetene, primarii).

„Exista o criza acuta de personal specializat in randul achizitiilor publice la nivelul autoritatilor publice si, in acest context, ofertantii „profita” de orice „fisura” a documentatiei sau contesta orice neregula aparuta in procesul de atribuire a unui contract”, a spus reprezentantul CNSC.

In acest context, presedintele institutiei a criticat populismul autoritatilor publice in cazul blocarii licitatiilor, care arunca vina doar pe „contestatorii de meserie”.

CNSC a fost infiintata in baza OUG 34/2006 si este o institutie independenta cu activitate administrativ-jurisdictionala, care solutioneaza contestatiile formulate in cadrul procedurilor de achizitii publice.

Institutia a dobandit personalitate juridica la 1 ianuarie 2007.

CNSC are circa 100 de salariati, din care 30 sunt consilieri care isi desfasoara activitatea in 10 complete de solutionare a contestatiilor.

In 2009, durata medie de solutionare a unei contestatii a fost de 19 zile, sub termenul prevazut de lege, de 20 zile.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși printre ultimele la nivel anual
România, a doua cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul al treilea. De ce rămâne totuși ...
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană