Finante-Banci

Pensiile si salariile vor fi inghetate in 2012 (Update)

08 Nov, 15:39 • Redactia DailyBusiness
Camera Deputatilor a adoptat, marti, cu 146 voturi "pentru", 104 voturi "impotriva" si 4 abtineri, ordonanta de urgenta 80/2010 care cuprinde amendamente ale Comisiei de buget potrivit carora anul viitor pensiile si salariile vor fi inghetate.
Pensiile si salariile vor fi inghetate in 2012 (Update)

Ordonanta 80/2010 adoptata, marti, de Camera Deputatilor prevede pentru 2012 „inghetarea salariilor si a punctului de pensie la nivelul din anul 2011” si precizeaza neacordarea in 2012 a tichetelor de masa, de vacanta sau de cadou, a declarat pentru MEDIAFAX Nicolae Bud (PDL), secretarul Comisiei de buget.

„In traducere libera, avand in vedere contextul in care Romania isi desfasoara activitatea, pentru 2012, Guvernul a propus si plenul Camerei a aprobat inghetarea salariilor si a punctului de pensie la nivelul anului 2011, amanarea aplicarii unor prevederi din Legea educatiei nationale privind finantarea educatiei si cercetarii, continuarea blocarii posturilor vacante si ocuparea numai a 15% din posturile vacante, neacordarea tichetelor de masa, a tichetelor de vacanta si a tichetelor cadou in 2012”, a explicat Bud.

El a precizat ca ordonanta trebuia votata pentru proiectul bugetului de stat pe anul 2012, care va fi inaintat de Guvern Parlamentului. „Prevederile ordonantei se vor regasi in proiectul bugetului”, a adaugat deputatul PDL.

Unele dintre amendamentele depuse apartin ministrului Finantelor, Gheorghe Ialomitianu.

Astfel, un amendament al lui Ialomitianu adoptat de plen prevede ca in anul 2012 cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariile functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

Potrivit unui alt amendament al ministrului Finantelor, in anul 2012 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.

Comisia de buget a discutat, luni seara, in regim de urgenta, aceasta ordonanta, dupa ce deputatii coalitiei din comisie s-au intalnit cu premierul Emil Boc si cu ministrul Muncii si cel al Finantelor.

Ordonantei de urgenta 80/2010 viza initial adoptarea unor masuri de reducere a arieratelor si de asigurare a finantarii imprumuturilor facute de administratiile locale, dar au fost introduse de Comisia de buget amendamente potrivit carora salariile din sectorul public si pensiile vor fi inghetate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011.

Amendamentele introduse prevad ca „in anul 2012 cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011”.

Aceleasi prevederi sunt valabile si pentru personalul didactic si cel auxiliar, insa se arata ca, incepand cu luna ianuarie 2012, in cazul acestora se aplica prevederile Legii 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant.

„In anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara/salariul brut lunar, indemnizatia bruta de incadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii”, se mai prevede in ordonanta adoptata de deputati.

[b]Valoarea de referinta pentru salarii se mentine si in anul 2012 la 600 de lei[/b].

„In anul 2012 nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice”, se precizeaza in actul normativ.

Ordonanta prevede ca, prin exceptie, pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si cele aflate in coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, ale caror contracte colective de munca isi inceteaza valabilitatea in anul 2012, salariile se stabilesc potrivit Anexei VIII la Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, fara a depasi nivelul din decembrie 2011.

„In anul 2012, nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva”, se mai stipuleaza actul normativ.

Ordonanta prevede ca termenul prevazut in Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se proroga pana la data de 1 ianuarie 2013.

Deputatii PSD si PNL au anuntat, marti, ca vor contesta la Curtea Constitutionala forma adoptata de deputati a ordonantei 80/2010.

Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolaescu, a precizat ca prin acest act normativ pensiile nu vor fi indexate si intrarea in vigoare a legii pensiilor se amana de la 1 ianuarie 2012 la 1 ianuarie 2013, iar salariile nu vor fi majorate.

„Desi se anunta pe foarte multe canale in mod demagogic si diversionist ca este posibil ca in 2012 sa se majoreze salariile, in textul de lege scrie negru pe alb ca nu se vor majora salariile, ci ca se vor mentine la nivelul celor din 2011. Nu-i mai lasati pe reprezentantii dumneavoastra, stimati membri ai grupului majoritar, sa va mai minta pe dumneavoastra si pe cetateni ca dumnealor prin amendamentele facute doresc sa nu se modifice pensiile si salariile si ca atare romanii sa traiasca tot mai prost”, a afirmat Nicolaescu.

Liberalul a apreciat ca actul normativ nu ar fi trebuit sa fie adoptat inaintea proiectului de lege privind aprobarea indicatorilor macro-economici ai Romaniei.

Deputatii PSD Viorel Stefan si Mircea Dusa au aratat ca PSD va contesta la CC acest proiect de lege.

„Incalcati cu nonsalanta Constitutia, pentru ca Parlamentul Romaniei a fost sesizat pentru modificarea articolului 11 din OUG 37/2008 si dumneavoastra ati adaugat o noua lege acestei sesizari si noi suntem in afara cadrului de sesizare. Este neconstitutional. Vom ataca la Curtea Constitutionala aceasta lege si in mod cert nu va va folosi la elaborarea proiectului de buget pentru 2012, cum ati motivat urgenta”, a spus Viorel Stefan.

Camera Deputatilor este forul decizional in privinta acestui act normativ.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness