- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Preturile productiei industriale, avans anual de 7,9% in septembrie

02 Nov, 10:22 • Redactia DailyBusiness
Preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au inregistrat in septembrie 2010 o crestere cu 7,9% fata de luna corespunzatoare din anul precedent, conform Institutului National de Statistica (INS).
Preturile productiei industriale, avans anual de 7,9% in septembrie

Pe sectiuni (sectoare de activitate) s-au remarcat cresteri de preturi in industria prelucratoare (+9,0%), la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+8,8%), in industria extractiva (+4,3%), la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+3,0%).

Pe marile grupe industriale, cresteri semnificative de preturi se remarca la produsele din industria energetica (+11,2%) si in industria bunurilor intermediare (+9,2%). Sub nivelul inregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+7,2%), industria bunurilor de capital (+1,9%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (-0,3%).

Comparativ cu luna precedenta, in septembrie preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au avut o crestere de 1,4%.

Dupa destinatie, preturile productiei industriale pentru piata interna cat si preturile productiei industriale pentru piata externa au inregistrat cresteri cu 1,2%, respectiv cu 1,8%.

Pe sectiuni (sectoare de activitate) s-au inregistrat cresteri de preturi la produsele din industria prelucratoare (+1,5%), industria extractiva (+1,5%), la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+0,9%), la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+0,6%).

Pe marile grupe industriale se constata cresteri de preturi in industria bunurilor intermediare (+2,2%), industria energetica (+1,9%), industria bunurilor de uz curent (+0,6%), industria bunurilor de capital (+0,4%). Scaderi de pret se constata in industria bunurilor de folosinta indelungata (-0,2%).

Urmărește Daily Business pe Google News