RMGC începe să piardă tot la Roșia Montană: Avizul de mediu pentru PUZ zona industrială a fost suspendat

21 Sep, 12:20 • Redactia DailyBusiness
Tribunalul Bacău a admis pe data de 16.09.2015 cererile asociațiilor Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu și Salvați Bucureștiul privind suspendarea efectelor juridice ale avizului de mediu pentru Modificare Plan Urbanistic Zonal - zona de dezvoltare industrială Roșia Montană (PUZ).
RMGC începe să piardă tot la Roșia Montană: Avizul de mediu pentru PUZ zona industrială a fost suspendat

Avizul de mediu a fost emis de Agenția Regională
pentru Protecția Mediului Sibiu (ARPM Sibiu) în luna martie, 2011. Hotărârea
privind suspendarea are efecte chiar din momentul pronunțării, iar recursul nu
suspendă efectele sentinței – actul rămâne suspendat până la soluționarea unui
eventual recurs de către Curtea de Apel Bacău.

În acest moment, Planul
Urbanistic Zonal care reglementează zona industrială, fără avizul de mediu
aferent nu produce niciun fel de efecte juridice.

Prin urmare, nici proceduri
subsecvente întemeiate pe acest act, precum obținerea acordului de mediu și
emiterea autorizației de construire nu se pot desfășura în mod legal.
Acțiunea în justiție pentru
suspendarea avizului de mediu amintit a fost demarată în 2012.

La solicitarea
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), acțiunea a fost strămutată la Tribunalul
Bacău.

Compania a susținut că amplele mișcări de protest ce se desfășurau la
acea dată la Cluj-Napoca (septembrie 2013) ar fi putut influența conștiința
judecătorilor.

Primele planuri de urbanism pentru
Roșia Montană (Plan Urbanistic General și Plan Urbanistic Zonal pentru Zona de
Dezvoltare Industrială) au fost întocmite de către RMGC și adoptate de
Consiliul Local Roșia Montană în anul 2002.

Acestea au stat la baza
interdicției oricărei activități economice și chiar celei de locuire pe
suprafața preconizată ca necesară proiectului minier. Schimbarea destinației
din zonă rezidențială în zonă mono-industrială a avut drept urmare strămutarea
parțială a populației și a unor clădiri publice precum școala sau dispensarul
medical.

Totodată, începând cu anul 2002, planurile de urbanism au blocat
numeroase inițiative locale de dezvoltare a unor afaceri private în turism,
agricultură sau servicii.

În paralel cu acțiunea în justiție
pentru suspendarea avizului de mediu al ARPM Sibiu a fost demarată de către
aceleași asociații o acțiune pentru anularea actului.

La solicitarea Roșia Montană
Gold Corporation, acțiunea a fost stramutată la Tribunalul Covasna. Pe data de
15.04.2014 Tribunalul Covasna a admis acțiunea și a anulat avizul de mediu.
Toate părțile adverse au declarat recurs, care se judecă la momentul de față de
către Curtea de Apel Brașov.

Suspendarea dispusă recent de Tribunalul Bacău
produce efecte până la soluționarea recursului de pe rolul Curții de Apel
Brașov, deoarece soluția acestei din urmă instanțe vizează anularea irevocabilă
a actului, deci eliminarea sa definitivă din circuitul juridic.

Reprezentantii ONG-urilor precizează faptul că avizul de mediu în
discuție a fost emis de ARPM Sibiu în urma unei proceduri demarate în anul
2006. În tot acest timp a fost intens contestat de numeroși localnici cât și de
organizații implicate în campania Salvați Roșia Montană. După cum reiese din
cele de mai sus, de la emiterea sa până la o primă sentință de anulare a
actului s-au scurs încă 4 ani.

Deloc întâmplător, „legea specială” pentru Roșia
Montană propusă de Guvernul Ponta în septembrie 2013 prevedea că dacă un act
emis pentru desfășurarea proiectului este anulat de instanță, autoritatea
emitentă are obligația de a emite unul nou în… 30 de zile, mai spun reprezentantii ONG-urilor.

„Planurile acestea de urbanism au
reprezentat ani de zile o mare nedreptate pentru localnicii din Roșia Montană.
O companie de minerit canadiană a venit și s-a folosit de influența sa pentru a
ne spune nouă, roșienilor că nu putem locui și nu ne putem dezvolta
comunitatea. Să fie învățătură de minte pentru toate companiile de minerit că
avizele lor obținute, cel mai probabil ilegal, sunt bune pentru stors bani de
la investitori, nu pentru dezvoltarea durabilă a munților Apuseni”, a declarat
Eugen David, președintele Alburnus Maior.

„Guvernul are toate actele pe masă să
câștige arbitrajul de la Washington. Gabriel Resources pretinde despăgubiri
absurde după ce, prin numeroase procese câștigate, ani de-a rândul, noi am
demonstrat că proiectul minier Roșia Montană este unul ilegal. Am depus aceste
eforturi pentru a nu lăsa un proiect ilegal să avanseze, acum e vremea ca
Guvernul să transforme aceste sentințe în argumente convingătoare în fața
arbitrilor de la Centrul Internațional pentru Rezolvarea Disputelor de
Investiții al Băncii Mondiale”, a declarat Ștefania Simion, din partea echipei
juridice Alburnus Maior.