Finante-Banci

Romania ramane pe lista de extindere a UniCredit, desi economia nu si-a revenit

19 Jan, 17:31 • Redactia DailyBusiness
Romania ramane pe lista celor mai importante patru state din regiune in care UniCredit va investi, desi este printre ultimele tari in care economia nu si-a revenit, iar situatia este inca dificila, a declarat miercuri, la Viena, Gianni Papa, seful diviziei UniCredit Europa Centrala si de Est.
Romania ramane pe lista de extindere a UniCredit, desi economia nu si-a revenit

„Romania are astazi ceva probleme, pe care le va rezolva, dar este o piata de interes, cu o populatie importanta si perspective bune de dezvoltare”, a explicat Papa, precizand ca planul de extindere a afacerii din Romania este pe termen lung si nu se va concretiza „peste noapte”.

El a reiterat intentia de a deschide 300 de sucursale noi in Romania, din cele 900 pe care grupul vrea sa le inaugureze in regiune in urmatorii cinci ani. Astfel, banca va mai deschide 300 de sucursale noi in Turcia, 120 in Ungaria si 180 in alte state, in principal in Rusia, Bulgaria si Serbia. Programul de dezvoltare pentru cinci ani va fi prezentat in aceasta vara.

In paralel cu dezvoltarea retelei, UniCredit se va axa si pe extinderea canalelor alternative de distributie.

„Nu vom creste doar de dragul cresterii. Inainte de criza bancile din regiune s-au dezvoltat agresiv pe baza unui climat in care finantarile erau ieftine si nu existau probleme de lichiditate. Ne vom uita in continuare la profitabilitatea modelului dezvoltat, la riscuri si la costuri”, a raspuns Papa, intrebat care vor fi tintele fixate prin strategia pe termen mediu-lung in Europa Centrala si de Est (ECE).

Debora Revoltella, head of CEE Strategic Analysis, a mentionat ca in acest an veniturile grupului in regiune se vor duce usor in sus, provizioanele au fost deja constituite, iar profitabilitatea isi va reveni usor.

„Vedem inca focusare pe eficienta, cost/venituri, rentabilitatea activelor. Cresterea creditelor va fi sub nivelul pre-criza, dar intr-un ritm mai rapid decat in statele dezvoltate. Creditarea isi va reveni gradual, in principal pe corporate, si mai ales in tarile unde a inceput revenirea economica”, a mai spus Revoltella.

Pentru Romania, costul riscului, exprimat in procent din soldul brut al creditelor, urmeaza sa scada in acest an la 3,4%, de la 4,4% in 2010, estimeaza banca. In acelasi timp, costul riscului ar urma sa se reduca in ECE de la 2,8% la 2,1% din soldul creditelor.

Papa a aratat ca in 2010 regiunea ECE a adus randamente pentru UniCredit mai mari decat cele obtinute in Europa de Vest in 2007, anul de varf in pentru afacerile din acele state.

Totodata, el a explicat ca strategia grupului implica aporturi suplimentare de capital in regiune, pentru a putea beneficia de oportunitatea reluarii cresterii in aceste state.

La nivelul Europei Centrale si de Est, UniCredit estimeaza o crestere economica de 3,6% in 2010, 3,8% in acest an, respectiv 4,2% in 2012. Romania a suferit anul trecut cea mai abrupta scadere economica din regiune, potrivit estimarilor bancii italiene, iar cresterea anticipata pentru acest an, de 1,7%, este mai puternica doar decat cea din Croatia, prevazuta la 1,6%.

Grupul preconizeaza o revenire mai puternica a economiei romanesti in 2012, de 3,5%.

UniCredit include in regiunea ECE Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Romania, Bulgaria, Croatia, Bosnia, Serbia, Turcia, Ucraina, Rusia si Kazakhstan.

Grupul are 246 de sucursale si 3.030 de angajati in Romania. UniCredit ofera o gama larga de produse specializate si servicii si prin: Unicredit Tiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CA-IB Securities Romania, UniCredit CAIB Romania, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) si UniCredit Business Partner.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...