Finante-Banci

Spania a iesit din recesiune

23 Oct, 13:25 • Redactia DailyBusiness
Economia spaniola a iesit din recesiune in al treilea trimestru al anului, intrucat a inregistrat o crestere de 0,1% intre lunile iulie si septembrie, dupa noua trimestre de scaderi consecutive, anunta miercuri media spaniole, potrivit datelor prezentate de Banca Spaniei in monitorul economic corespunzator lunii octombrie.
Spania a iesit din recesiune

Potrivit datelor
mentionate, cresterea PIB-ului se datoreaza cresterii exporturilor –
cu 0,4% -, depasind nivelul cererii interne, care a scazut cu 0,3% in
al treilea trimestru al anului.

In plus, mai arata aceleasi date, pe
piata fortei de munca s-a inregistrat o moderare a deteriorarii
situatiei, cu o scadere de 0,1% in al treilea trimestru. Daca aceste
cifre se confirma, pe termen lung ar indica „rata (evolutiei
somajului, n.r.) cea mai putin defavorabila de la inceputul crizei
economice”, mai arata Banca Spaniei, citata de Agerpres.

Datoria Spaniei va
creste
la aproape 100% din PIB, pana la sfarsitul anului viitor, cel
mai ridicat nivel din ultimii peste 100 de ani, conform proiectului
de buget pe 2014 trimis Parlamentului de la Madrid.

Conform
datelor oficiale, datoria Spaniei va ajunge la 99,8% din PIB pana la
sfarsitul anului viitor, de la 94,2% estimat pentru finele lui 2013.
La 30 iunie 2013, nivelul datoriei se ridica la 92,2% din
PIB.

Analistii se asteapta ca datoria Spaniei sa creasca si in
urmatorii trei ani si sa depaseasca 100% din PIB pana in 2015, cel
mai ridicat nivel din ultimii peste 100 de ani.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată inteligenţei artificiale
Nicuşor Dan participă la summitul CPE de la Dublin şi la reuniunea Consiliului European dedicată ...
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute rezervările pentru decembrie 2026
CFR Călători schimbă temporar perioada de cumpărare a biletelor de tren. De când vor putea fi făcute ...
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Avertisment al armatei ucrainene: problemele Starshield slăbesc apărarea împotriva dronelor ruseşti
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2024
Datoriile companiilor către stat au ajuns la 79,4 miliarde de lei în T3/2026, cel mai ridicat nivel ...